Social

VIDEO // Trei indivizi din capitală, reținuți pentru comiterea mai multor furturi. Ce pedeapsă riscă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului Ciocana din cadrul Direcției de Poliției a mun. Chișinău, în urma măsurilor de investigație au reținut trei indivizi suspectați în comiterea mai multor furturi. Aceștia s-au dovediat a fi un tânăr cu vârsta de 25 de ani și doi minori cu vârstele de 13 și 14 ani, toți trei locuitori a capitalei. Tânărul în vârstă de 25 ani anterior s-a dovedit a fi cercetat penal pentru infracțiuni analogice.

În cadrul investigațiilor polițiștii au stabilit complicitatea lor în cel puțin 8 cazuri de furt pe care aceștia le-au comis pe parcursul lunii august. Șapte cazuri fiind furturi din automobile ce erau parcate în curțile blocurilor de locuit de pe str. Ginta Latină și A. Russo și un furt de bicicletă din scara blocului de locuit amplasat pe bd. M. Bătrân. Aceștia pătrundeau în automobile prin deteriorarea lacătului, de unde sustrăgeau bunurile materiale care erau lăsate de către proprietari în unitățile de transport. Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie circa 9 500 lei.

Acțiunile indivizilor au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Astfel, în urma măsurilor de investigație întreprinse de forțele de ordine, indivizii au fost localizați și reținuți, fiind escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția.

Aceștia sunt cercetați penal pentru furt, infracțiune care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 ore sau cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.

De asemenea polițiștii întreprind măsuri de investigație privind implicarea indivizilor și în alte cazuri analogice înregistrate pe teritoriul mun. Chișinău.

loading...

Comments are closed.