VIDEO // Trei mercenari moldoveni care au luptat în Wagner au fost reținuți în cadrul unei operațiuni internaționale

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și procurorii PCCOCS au reținut trei mercenari din Chișinău, Bălți și Ialoveni, care ar fi luptat în regiunea Donețk, Ucraina, informează telegraph.md, cu referire la un comunicat al Poliției.

Bărbații, cu vârste de 32 și 33 de ani, ar fi fost implicați în activități de mercenariat în cadrul grupului Wagner și altor formațiuni ale așa-numitei republici populare Donețk. Unul dintre cei reținuți, originar din Ialoveni, fusese deja condamnat în 2015 la trei ani de închisoare în Moldova pentru fapte similare.

Reținerea acestora a avut loc în cadrul operațiunii internaționale „Avengers”, desfășurată sub egida Europol și cu sprijinul Interpol. Acțiunea a inclus 50 de percheziții în mai multe raioane din Moldova, vizând și alte persoane suspectate de mercenariat, inclusiv din stânga Nistrului.

Autoritățile susțin că unii dintre mercenari ar fi primit distincții și medalii pentru activitatea ilegală desfășurată în Ucraina. Procurorii PCCOCS au formulat acuzații împotriva celor reținuți și au solicitat arest preventiv.

Conform Codului penal, participarea la conflicte armate în calitate de mercenar se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare.

Investigațiile continuă în colaborare cu autoritățile din Ucraina și sub coordonarea Europol, fiind analizate și persoanele suspecte care se află în afara Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share