VIDEO // Un agent superior din cadrul penitenciarului Cricova a fost reținut cu droguri ascunse în lenjeria intimă

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu angajații Administrației naționale a penitenciarelor, sub conducerea Procurorilor PCCOCS anunță reținerea unui agent superior de siguranță al Penitenciarului nr.4 – Cricova, după ce la percheziționarea acestuia în incinta instituției au fost ridicate substanțe interzise, ascunse-n propria lenjerie intimă.

Substanțele de culoare cenușie erau ambalate într-un pliculeț autosigilant și într-o coală de hârtie. După examinarea lor preliminară, substanțele se încadrează în categoria drogurilor de tip heroină și cannabinoid sintetic (Spais), însă urmează să fie prezentate și rezultatele expertizării lor.

Au urmat percheziții în automobilul acestuia, de unde au fost ridicate telefoane mobile destinate deținuților, așa cum a și recunoscut însuși agentul investigat. De asemenea, cu sprijinul angajaților ANP, au fost desfășurate percheziții la mai mulți deținuți ai aceluiași penitenciar, condamnați la termene de până la 14 ani: pentru diferite genuri de infracțiuni patrimoniale și contra persoanei inclusiv comise și în instituțiile penitenciare (pentru păstrarea drogurilor). Din celulele acestora, au fost ridicate telefoane mobile care probează comunicarea deținutului cu angajatul penitenciarului, în scopul livrării drogurilor.

Angajatul cercetat are vârsta sub 30 de ani și experiență de muncă de aproape trei ani în sistemul penitenciar. Oamenii legii îl bănuiesc pe acesta și de faptul că în septembrie-noiembrie 2023, prin livrarea drogurilor în penitenciar, dar și a altor obiecte interzise precum telefoane mobile, în schimbul banilor, bărbatul ar fi contribuit la fondul financiar al organizației criminale care operează în penitenciar, așa cum ulterior drogurile ar fi fost distribuite deținuților contra bani.

Astfel, prin abuz de serviciu, acesta și-ar fi format cu deținuții relații contrare intereselor de serviciu, apoi și-a asumat angajamente ilegale de livrare a drogurilor și altor obiecte interzise. Prin urmare, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, i-au aplicat acestuia măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, deși procurorii solicitaseră plasarea lui în izolator.

Cercetările vor continua, inclusiv după prezentarea rezultatelor expertizei substanțelor asemănătoare drogurilor, camuflate-n lenjeria intimă a învinuitului, pe care intenționa să le livreze în penitenciarul în care lucra. Între timp, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Prin urmare, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, i-au aplicat acestuia măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, urmând ca procurorii să decidă asupra contestării încheierii judecătorești.

Total
0
Shares
Total
0
Share