(Video) Un băiat de 16 ani din Chișinău și-a răpit sora mai mică, pentru a cere răscumpărare 3 500 de euro de mama sa!

Un băiat de 16 ani din Chișinău și-a răpit sora mai mică, pentru a cere răscumpărare de mama sa, politia moldova, politia capitalei, 

Un adolescent din capitală și-a răpit sora mai mică, iar pentru a întoarce copila, i-a cerut mamei, printr-un mesaj anonim, 3500 de euro. Băiatul, în vârstă de 16 ani, a acționat în complicitate cu un amic de aceeași vârstă. Cei doi sunt cercetați penal și riscă între 10 și 13 ani de închisoare. Detaliile au fost prezentate luni, 15 octombrie, într-o conferință de presă (vedeți video mai jos).

Șeful Direcției poliție a capitalei, Corneliu Groza, a declarat că fata, în vârstă de 9 ani, a dispărut pe 10 octombrie. Pe telefonul mobil al mamei au parvenit două mesaje cu solicitări de răscumpărare. În urma acțiunilor operative, poliția a reținut doi suspecți, unul dintre ei fiind chiar fratele fetei dispărute. Copila a fost deținută într-un apartament închiriat și nu prezenta semne de agresiune.
 
Ion Munteanu, șeful interimar al Oficiului Ciocana al Procuraturii municipiului Chișinău, a comunicat că părinții copilei răpite sunt în divorț, iar adolescentul nu mai locuia de ceva vreme acasă. Actualmente acesta se află în arest preventiv în izolator, iar complicele său a fost plasat în arest la domiciliu. Aceștia își recunosc vina parțial.
 
De la începutul anului curent, poliția a procesat 248 de apeluri parvenite de la rude, cadre didactice, de la cunoștințe privind dispariția minorilor care nu s-au întors de la școală, din curte, secții sportive, locuri de agrement etc.
Total
0
Shares
Total
0
Share