VIDEO // Un băiețel de 6 ani din Hâncești este dat dispărut. Autoritățile presupun că a fost răpit

Băiatul dat dispărut ar fi fost răpit, potrivit declarațiilor unor copii care spun că minorul ar fi urcat într-o mașină, iar ulterior șoferul ar fi plecat în satul Logănești.

„A dispărut Beniamin din Hîncești sau, cel mai probabil, a fost răpit. A fost văzut urcând într-o mașină roșie, o mașină din care șoferul, vânzător ambulant, vinde pui de găină. Mașina a plecat din Hîncești spre Logănești”, se arată într-o postare pe Facebook

Primarul orașului Hâncești, Alexandru Botnari susține că s-a autosesizat și urmează să verifice informația.

Mai mulți pompieri, polițiști și voluntari caută în continuare băiețelul de 6 ani din Hâncești, care a dispărut ieri la amiază. Căutările au loc chiar și în fântânile din localitate.

O vecină a familiei spune că astfel de cazuri în Hâncești nu s-au mai întâmplat.

„E un băiețel foarte cuminte, rușinos. Eu nu îmi închipui cum a putut să iasă din curte. E o familie de treabă. Au trei copiii. Cine știe unde este acum copilul. E o tragedie pentru tot raionul. În localitatea nostră astfel de cazuri nu au mai fost”, a spus o vecină a familiei copilului dipărut.

Căutările, care au început imediat după anunțarea dispariției, au continuat toată noaptea.

Amintim că băiețelul dispărut are doar 6 ani și îl cheamă Beniamin Osipciuc. Copilul locuiește pe strada Mănăstirea Căpriana, 8. Băiatul a dispărut marți, în jurul orei 12.00. Era îmbrăcat într-un maiou de culoare galbenă și blugi de culoare verde.

Persoanele care dețin informații despre aceast băiețel, sunt rugate să sune la numerele de telefon 061000601 și 026922880.

 

Citește și: VIDEO // De ce Constantin Țuțu este în libertate? Cum explică ministrul Afacerilor Interne

Total
0
Shares
 
Total
0
Share