Polițiștii au stopat în localitatea Copanca pentru verificări un bărbat de 29 ani, aflat la ghidonul unei motociclete de model Minsk.
Urmare a verificărilor s-a constatat că acesta nu deține dreptul de a conduce, dar nici acte pentru unitatea de transport, iar în timpul discuțiilor de la bărbat se simțea un miros specific de alcool.
În urma testării acestuia cu aparatul Drager s-a stabilit o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 1,26 mg/l.
Motocicleta a fost ridicată la parcarea specială, iar bărbatul este cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat de către o persoană care nu deține permis de conducere.