VIDEO // Un locuitor al capitalei a fost reținut de polițiști fiind suspectat de pungășie

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de nu ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de poliție Botanica, împreună cu cei ai Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unei pungășii. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni analogice.

Polițiștii au fost sesizați la data de 29 iulie. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că, suspectul în timp ce se afla în microbuzul nr. 103, a identificat potențiala victimă , pe care urma să o deposedeze de bunuri. Astfel, în timpul deplasării, bărbatul a sustras din geanta tinerii mijloace bănești. Prejudiciul cauzat fiind de 3 900 lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de polițiști, suspectul a fost identificat, localizat și reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, declarând că a profitat de neatenția victimei și i-a sustras banii.

Bărbatul este cercetat penal pentru ,, Pungășie ”, faptă care conform legislației penale în vigoare, se pedepsește cu amendă în mărime de până la 42 500 de lei , muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

În context, Poliţia capitalei recomandă repetat cetăţenilor:

– Când aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lângă dvs.

– Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei.

– Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.

– Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.

– Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant şi pot avea o vârstă diferită.

Dacă sunteți martor sau victimă a unor asemenea infracțiuni, sună imediat la numărul unic 112.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share