VIDEO // Un minor de 17 ani a fost reținut după ce a deposedat o femeie de peste 13 mii lei

Un adolescent de 17 ani, locuitor al capitalei, este cercetat penal fiind suspectat de comiterea unei pungășii.

Polițiștii capitalei au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, care a comunicat că, în timp ce se deplasa printr-un pasaj subteran, a fost deposedată de portmoneul în care se aflau actele și bani.
Suma pagubei constituie 13 500 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști suspectul a fost identificat și reținut.

În cadrul acțiunilor procesual penale s-a stabilit complicitatea acestuia în peste 20 de cazuri de infracțiuni de pungășie comise pe teritoriul capitalei.

Acesta este cercetat penal pentru pungășie, faptă care conform legislației penale în vigoare se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 42 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.

În continuare se întreprind măsuri în vederea stabilirii complicității acestuia și în alte cazuri comise pe teritoriul mun. Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share