VIDEO // Un moldovean a fost prins în flagrant cu 60 de mii de țigarete de contrabandă

Ca urmare a valorificării unei informații operative, în apropierea frontierei moldo-ucrainene a fost depistat un automobil în care erau transportate 60 000 de țigarete, fără documente legale de provenienţă. Lotul cu țigări urma să ajungă pe piaţa neagră din UE.

În contextul cercetărilor, efectuate de către Secția de investigare criminalitate transfrontalieră a Direcției regionale Nord, a fost posibilă înregistrarea cazului și reținerea unei persoane în flagrant delict.

În data de 20 martie 2024, la distanța de 800 metri de la frontiera cu Ucraina a fost oprit în trafic un automobil cu numere de înmatriculare moldovenești. La volanul mijlocului de transport a fost identificat un conațional, în vârstă de 65 de ani.

Acționând în baza unor informații cu caracter special de investigații, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea controlului amănunțit asupra mașinii. Ca rezultat, în portbagaj și în salon au fost depistate mai multe cutii cu ţigări, cu timbre de acciz autohton. Pentru cantitatea de 60 000 de țigări, șoferul nu a putut prezenta acte de provenienţă.

Suplimentar, ofițerii de investigație au stabilit faptul că șoferul respectiv face parte dintr-o grupare specializată în contrabandă cu produse de tutungerie peste frontiera de stat, prin eludarea controlului vamal. Acesta acționa în regiunea de nord a Republicii Moldova.

Lotul de țigări a fost ridicat, în prezent, polițiștii de frontieră anchetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Total
0
Shares
Total
0
Share