Cel puțin două persoane și-au pierdut viața, iar altele șapte au avut de suferit după ce un pod s-a prăbușit în regiunea Hantî-Mansiisk din Rusia, transmite Deschide.md. Incidentul a avut loc astăzi în jurul orei locale 14:45.
Persoanele decedate sunt din echipa de muncitori care lucrau la demontarea podului.
În momentul prăbușirii, pe pod se afla o macara și o basculantă Kamaz. Direcția regională a Comitetului de anchetă a confirmat informația că ar fi victime, însă nu a precizat numărul lor exact. Anchetatorii urmează să stabilească cauzele incidentului.