(video) Un protestatar a numit deputații blocului ACUM mârșavi și impotenți pentru că o susțin pe Greceanîi la funcția de speaker

proteste chisinau, protest platforma da, protestul unionistilor, blocul acum alianta psrm, maia sandu sustine greceanii, maia sandu sustine psrm, maia sandu si psrm, alianta acum psrm, nastase psrm

Astăzî în fața sediului Partidului Acțiune și Solidaritate, a avut loc un protest al unioniștilor. Motivul acestui protest a fost decizia conducerii partidului să o susțină pe Zinaida Greceanîi în calitate de președinte al Parlamentului. Unul dintre protestatari a numit blocul ACUM drept impotenți mârșavi care nu fac față rolului de parlamentari.

Protestatarul, care s-a prezentat ca fost profesor la Universitatea de Stat a declarat că deputații din blocul ACUM se ocupă cu mârșăvenii, iar prin susținerea pentru funcția de președinte al Parlamentului a Zinaidei Greceanîi, aceștia pun în pericol viața cetățenilor Republicii Moldova.

Acesta a evidențiat că deputații blocului ACUM nici măcar insigne nu au “Iese Popșoi cu o legitimație, să te piși pe ea, Popșoi” a declarat acesta. Protestatarul spune că prin acțiunile celor din PAS, este pângărită memoria veteranilor care au căzut pentru ca Republica Moldova să existe, printre aceștia fiind și un verișor de-al său, numele căruia o poartă o stradă din municipiul Ungheni, fiind vorba de Oleg Ungureanu. “Vindeți țara noastră pentru niște emoții, care costă exact ZERO. Ați găsit niște oameni slabi care v-au votat. Sunt sigur că dacă copiii de la grădiniță aveau dreptul de vot și ei vă votau pentru niște bomboane”

Protestatarul a mai declarat că, cetățenii Republicii Moldova, printre care și el, vor protesta pentru ca acești deputați din blocul ACUM, să nu facă ceea ce și-au pus în plan, să nu își vândă țara.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share