VIDEO // Un tânăr din capitală, reținut de polițiști pentru vânzare de droguri pe Telegram

Un bărbat de 23 ani, originar din capitală, a fost reținut de ofițerii Direcției Antidrog a INI în comun cu procurorii municipiului Chișinău, fiind suspectat de comercializarea drogurilor sintetice prin intermediul aplicației ,,Telegram”.

Activitatea infracțională a bănuitului a fost documentată timp de două luni, perioadă în care au fost acumulate probe concludente cu privire la săvârșirea infracțiunii.

Astfel, polițiștii au stabilit că suspectul este membru al unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor în mediul online. Acesta avea rolul de depozitar curier, iar activitatea ilicită a acestuia se referea la preluarea drogurilor din ascunzișuri, divizarea în doze mai mici, iar ulterior distribuirea lor pe teritoriul capitalei și raionului Orhei.

Urmare a informațiilor operative, ofițerii de investigație au reținut în flagrant suspectul în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri, iar ulterior pe numele acestuia a fost emis un mandat de arest pe termen de 30 zile.

În rezultatul perchezițiilor desfășurate la domiciliul suspectului au fost depistate și ridicate 850 de grame de subsanță asemănătoare drogurilor de tip PVP, pachețele zip-look, un cântar de mici dimensiuni, precum și carduri bancare și un telefon mobil.

Valoarea drogurilor scoase din circuitul ilicit este de aproximativ 450.000 lei.

Amintim că acest tip de drog este extrem de periculos pentru sănătate și viață, provocând un efect negativ asupra psihicului persoanei, stări agresive, halucinații și dependență puternică.

Inspectoratul General al Poliției informează că predarea benevolă a subsanțelor narcotice și denunțarea sau refuzul desfășurării activității infracționale, absolvă persoanele vinovate de pedeapsă penală.

Total
0
Shares
Total
0
Share