Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru, a explicat ce presupune dictatura ordinii și responsabilității, pe care o promovează, și pentru cine el va fi dictator, dar pentru cine nu.
„Eu niciodată nu voi fi dictator pentru oamenii de afaceri, pensionari, medici, profesori, tineri și toți ceilalți cetățeni de rând. Dar pentru corupți, pentru bandiți și toți mizerabilii care ne-au distrus și continuă să ne distrugă țara – iată pentru dânșii vor fi dictator”, a declarat Usatîi în cadrul emisiunii „Puterea e în Adevăr!”.
În opinia sa, ceea ce face actuala guvernare, este dictatura împotriva cetățenilor, iar el vrea dictatură în folosul cetățenilor – dictatura ordinii în interesul țării și dictatura responsabilității față de oameni.
„Unii m-au criticat pentru ideea dictaturii ordinii. Vreau să le amintesc exemplul din Roma antică. „Dictator” însemna un magistrat de urgență numit pe o perioadă scurtă în vremuri de criză pentru a rezolva rapid problemele critice. Azi în Republica Moldova nu avem niciun domeniu în care să nu existe situație critică! De aceea voi cere în campania prezidențială mandatul de la cetățeni să-mi asum pentru patru ani responsabilitatea pentru tot ce se va întâmpla în țară”, a spus Usatîi.
„Ori continuăm să ne plângem că președintele, fracțiunile parlamentare „vor, dar nu pot, deoarece n-aui pârghii”, ori ne asumăm schimbări deja mâine, așa cum cer oamenii”, a precizat politicianul.
Președintele Partidului Nostru a menționat că anume din discuții cu cetățenii a aflat că ei vor regulă, vor republică prezidențială în care o persoană să răspundă pentru tot și pentru toți.
„Să fac așa cum PAS a promis să rezolve toate problemele pe care le-au văzut în sondaje și în baza aceasta au luat 63 de mandate în Parlament? Nu eu trebuie să le spun oamenilor realitățile. De exemplu, este nevoie de dictatură în infrastructură. Într-o țară parlamentară, drumul Chișinău-Ungheni s-a făcut timp de 7 ani. Într-o republică prezidențială, cu dictatura infrastructurii, același drum s-ar fi făcut într-un an de zile și cu 40% mai ieftin. Nu văd altă cale de a salva Moldova”, a subliniat Renato Usatîi.
Recent Renato Usatîi a declarat că dictatura ordinii în interesul statului și dictatura responsabilității față de cetățeni sunt doi piloni de bază asupra cărora va insista. Usatîi a mai anunțat că primele lucruri pe care le va face în calitate de președinte al țării este dizolvarea Parlamentului, organizarea alegerilor legislative anticipate și reintegrarea Republicii Moldova.