În această iarnă, cetățenii Republicii Moldova vor achita un tarif mai mare la gaz, din cauza incompetenței guvernării. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul emisiunii „Puterea e în adevăr”. Renato Usatîi a explicat că autoritățile nu au procurat gaze naturale vara, când prețurile erau mai mici, dar îl vor procura iarna, când acest carburant costă mai mult.
„În campania electorală guvernarea PAS a mințit că va reduce tariful la gaz pentru consumatori. Ba mai mult, pe noi ne așteaptă gaz mai scump la iarnă, deoarece n-a fost cumpărat la timp. Mai ales că au apărut unele datorii interne care îi obligă pe guvernanți să facă acest lucru cât mai repede. Vara se putea de cumpărat cu $300-350 metru cub. Dar deja înaintea alegerilor guvernarea PAS a promis „Gazprom”-ului că sunt gata să cumpere cu $500. În timp ce trolii lor spuneau că Usatîi minte, ei deja stabilise acest lucru”, a explicat Renato Usatîi.
Președintele Partidului Nostru nu neagă importanța negocierilor cu Gazprom, dar modul în care o face actuala guvernare este o crimă.
„Nu e o crimă că au mers să negocieze cu Gazprom. Dar e o crimă cum o fac! Trei ani ne-au purtat prin firme intermediare și consumatorii au achitat același gaz rusesc, doar că la preț dublu sau chiar triplu. Au scos din buzunarul oamenilor miliarde de lei. Mulți dintre cetățeni au achitat ultimii bani ca să supraviețuiască iarna. Porneau pe minute lumina și cazanul. Și nu au revenit la gazul rusesc mai ieftin înaintea alegerilor când prețul era mai mic deoarece se temeau să nu piardă electoratul pro-european, dar o fac acum când prețul e mult mai mare. Guvernarea pur și simplu nu are rușine”, a declarat Renato Usatîi.
Politicianul a amintit că în 2021 – 2022, când guvernarea PAS a refuzat să negocieze cu Gazprom și a procurat gaze la prețuri exorbitante, echipa lor de PR a lansat o campanie „в темноте, но без вас”, încercând astfel să explice că Moldova scapă de dependența gazelor rusești.
„Acum vor trebui să inițieze campania #стобой. Iar pe doamna Nemerenco, ca „expert în dominație”, o rog să ne spună cine a dominat de data asta: Parlicov ori Miller? O țară întreagă așteaptă!”, a conchis Renato Usatîi.