VIDEO Usatîi va iniția procese colective împotriva Meta și Google

VIDEO // Usatîi va iniția procese colective împotriva Meta și Google
EnglishFrançaisРусский

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că pregătește acțiuni colective în numele victimelor escrocheriilor telefonice și online împotriva platformelor Meta și Google. Potrivit acestuia, procesele ar putea reprezenta cea mai eficientă cale de recuperare a prejudiciilor suferite de persoanele înșelate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii de la Jurnal TV, dedicată fenomenului escrocheriilor telefonice și online. Renato Usatîi a afirmat că, potrivit informațiilor rezultate din investigațiile la care face referire, aproximativ 106 mii de cetățeni ai Republicii Moldova au fost victime ale acestor fraude.

Potrivit liderului Partidului Nostru, echipe de juriști din Marea Britanie și România pregătesc deja documentele necesare pentru inițierea acțiunilor în instanță.

„Toți facem o adresare colectivă din partea la toate victimele. Am pregătit juriștii în Marea Britanie, România, echipe foarte puternice. Să-i tocăm începând cu Meta și Google.”

Renato Usatîi a acuzat autoritățile Republicii Moldova că nu au reușit să protejeze cetățenii de escrocherii și că nu întreprind suficiente măsuri pentru recuperarea banilor pierduți de victime.

„Dacă se duceau să-l fure pe vreun Platon, Andronache, Usatîi sau vreun om de afaceri… Dar ei îi fură pe oamenii simpli, pe oamenii săraci. Pe femei însărcinate fără apărare, pe pensionari, pe oamenii de cultură, pe ingineri. Eu voi face totul ca să depun aceste acțiuni în instanță. Astăzi, asta e unica șansă ca să dăm banii înapoi oamenilor.”

În cadrul emisiunii, mai multe victime au povestit cum au căzut în plasa escrocilor telefonici și online, pierzând economiile de o viață, iar unele dintre ele chiar și locuințele.

Renato Usatîi a mai declarat că desfășoară, în paralel, o investigație proprie în cooperare cu Interpol și cu autorități de aplicare a legii din mai multe state. Potrivit acestuia, investigația indică faptul că numărul real al victimelor din Republica Moldova este mai mare decât cel comunicat oficial și se ridică la aproximativ 106 mii de persoane.

Liderul Partidului Nostru a subliniat că va continua demersurile pentru tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate și că va utiliza toate căile legale pentru ca victimele să își poată recupera prejudiciile.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share