Un lot comercial de marfă, fără acte de proveniență, a fost depistat într-un mijloc de transport, urmare a verificărilor desfășurate de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal.
Unitatea de transport de model Renault Megane, condusă de un conațional în vârstă de 37 de ani, se deplasa în localitatea Halahora de Sus, r-nul Briceni, când a fost stopată și supusă controlului vamal în linia a doua.
Astfel, în portbagaj, cât și în habitaclul unității de transport a fost depistat un lot comercial de încălțăminte (335 perechi), transportat în lipsa actelor ce ar atesta proveniența legală și/sau vamală a mărfurilor.
Drept urmare, unitatea de transport și mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.



