VIDEO // Veaceslav Platon anunță că își va lansa propriul său partid politic

Omul de afaceri Veaceslav Platon a declarat că în curând urmează să-și anunțe noul său partid. Afirmația a fost făcută în cadrul emisiunii ”Fără Protocol” cu Dorin Galben.

”Aveți un partid? / – Deja da. / – Ce partid? / – Eu am să anunț practic în timpul apropiat. / – Deci urmează să anunțați lansarea unui nou partid? / – Da”, a spus Platon.

Mai mult ca atât, Platon a menționat că ar avea două partide deja formate, unul nou și altul de rezervă, în cazul în care, potrivit lui, una dintre formațiuni va scoasă din cursa electorală.

”Noi am făcut un partid nou, dar avem și unul vechi. Avem partidul de avangardă, dar avem și un partid de rezervă, deoarece înțelegem foarte bine că în condițiile actuale jocul politic nu se face după reguli, ci cu regulile. Mâine, ei pot să scoată orice partid din cursa electorală pe un motiv inventat”, a declarat Veaceslav Platon.

Plus, controversatul om de afaceri a mai subliniat că deja se ocupă cu o activitate politică și se consideră o persoană publică.

”Așa după cum am anunțat că mă lansez în politică și astăzi mă străduiesc să fiu o persoană publică, respectiv mă ocup cu activitatea politică, de facto”, a subliniat Platon.

Amintim că Veaceslav Platon este învinuit în trei dosare penale aflate pe rol în instanţă, două pentru escrocherii în proporţii deosebit de mari, iar unul pentru falsificarea cardurilor bancare.

În 2016, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe acesta la 12 ani de închisoare pentru tentativă de escrocherie şi corupere a ofiţerilor de la Detaşamentul cu Destinaţie Specială “Pantera”.

Patru ani mai târziu, în 2020, Curtea de Apel Chişinău a anulat sentința şi a trimis dosarul la rejudecare. După mai multe amânări, dosarul a fost preluat spre examinare de la zero. Şedinţele se desfăşoară în lipsa lui Platon care a părăsit Republica Moldova în vara anului 2021.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share