(video) Victorie prin KO pentru Ion Cuțelabă în fața unui rus la gala UFC din Calgary

Victorie superbă pentru Ion Cuţelaba în Ultimate Fighting Championship, cea mai mare promoție de Arte Marțiale Mixte din lume. Luptătorul moldovean l-a făcut knockout în prima rundă pe Gadjimurad Antigulov din Federaţia Rusă în categoria semi-grea. Conaţionalul nostru i-a aplicat adversarului mai multe lovituri devastatoare, iar arbitrul a fost nevoit să oprească confruntarea. Duelul a avut loc în oraşul canadian Calgary.

Pe 30 iulie este ziua fetiţei mele. La mulţi ani, Amelia! Te iubesc, puiuţul meu! Soţia mea, te iubesc! Dedic această luptă ţie şi Republicii Moldova“, a menţionat Ion Cuţelaba, scrie Publika.

A fost prima luptă pentru Cuţelaba după ce i-a expirat suspendarea de 6 luni. Sportivul a fost sancţionat de Agenția Antidoping din Stalele Unite ale Americii în luna noiembrie a anului trecut.
Supranumit “Hulk”, Ion Cuţelaba are 24 de ani şi este originar din satul Horodca, raionul Ialoveni.

El este primul şi singurul moldovean care luptă în cuşca UFC.

Total
0
Shares
Total
0
Share