VIDEO // Vindeau droguri pe Telegram, iar zilnic obțineau peste 15 mii lei. Polițiștii și procurorii au anihilat afacerea ilegală

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri al INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală și de investigație din cadrul IP Râșcani al Direcției de Poliție mun. Chișinău și procurorii din oficiului Râșcani al Procuraturii municipiului Chișinău, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP prin intermediul magazinelor online. Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la suma de aproximativ 1.400.000 lei.

Gruparea a fost documentată pe parcursul a două luni, perioadă în care oamenii legii au stabilit că, membrii acesteia aveau reguli bine determinate de comunicare, subordonare și disciplină.

Pe perioada documentării au fost acumulate probe pertinente care demonstrează că liderul grupării a creat o rețea de comercializare a drogurilor de tip sintetic prin intermediul aplicației Telegram, administrată de unul din membrii acestei grupări.

Astfel, utilizatorii acestei aplicații primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor. Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 15 000 de lei din realizarea drogurilor.

De asemenea, organizatorul și administratorul acestei rețele racola persoane în calitate de „curieri” pentru plasarea drogurilor în ascunzișuri.

 Drogurile erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

 Ca urmare a intervenției poliției, au fost reținute patru persoane cu vârsta cuprinsă între  25 și  35 de ani, domiciliați temporar pe teritoriul municipiului Chișinău.

 În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul membrilor grupării, polițiștii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de diferit tip cu masa totală de peste 2kg, telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare emise pe persoane terțe, peste 50 000 de pachețele de tip Zip-lock care urmau să fie utilizate pentru ambalarea drogurilor și  cântare electronice la scara mică.

Totodată, în cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate mai multe pliculețe cu droguri care erau amplasate în ascunzișuri special amenajate pe teritoriul mun. Chișinău, destinate consumatorilor de droguri și care urmau să fie comercializate.

 Dacă vinovăția învinuiților va fi demonstrată, aceștia riscă  închisoare de la 7 la 15 ani.

 Acțiunile de reținere au fost realizate cu suportul angajaților Brigăzii cu Destinație specială „Fulger”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share