Ex-comunista Violeta Ivanov, pretendenta Partidului Șor la prezidențialele din 1 noiembrie, promite că n-o să-l dezamăgească pe președintele PCRM, Vladimir Voronin. Asta a declarat deputata în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, transmite Telegraph.md, cu referire la Agora.md
„Am muncit foarte mult în echipa partidului (n.r. – PCRM), alături de colegii mei, ca partidul să vină în Parlament cu 60 de mandate, apoi cu 48, mai apoi cu 21 de mandate. La mulți a apărut întrebarea cum un partid cu 60 de mandate s-a dus în opoziție. Atunci când, din 11 membri ai executivului politic, opt au altă poziție și solicită să fie convocată plenară partidului și acest lucru nu se admite, atunci când, din 21 de deputați, 14 nu sunt de acord și pleacă, probabil lucrurile nu stau bine”, a declarat Violeta Ivanov.
Totuși, a refuzat să ofere mai multe detalii, fiindcă are „stimă și respect” față de Vladimir Voronin.
„Eu nu pot să-mi permit să vorbesc lucruri urâte despre dl Voronin, deoarece eu mi-am început cariera politică alături de dl Voronin și foarte multe lucruri bune am luat de la dlui. Consider că a fost unul dintre cei mai buni președinți. Înțeleg că dumnealui are emoții acum, dar vreau să-i promit dlui Voronin, dar și colegilor de partid cu care și până astăzi vorbesc, că eu n-o să-l dezamăgesc”, a spus deputata.
Până acum, la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent, au fost înregistrați trei candidați – liderul PN, Renato Usatîi, președintele Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, și Tudor Deliu, de la PLDM. Au prezentat listele de subscripție și așteaptă decizia CEC Violeta Ivanov, de la PP Șor, candidatul independent Igor Dodon, susținut de PSRM, dar și lidera PAS, Maia Sandu.