Cazul Andy’s Pizza a luat întorsătură după ce omul de afaceri, Viorel Vărzari, a dat un interviu în exclusivitate jurnaliștilor de investigație de la Zeppelin Investigation. Vărzari a prezentat probe, printre care și biletele de avion, ce demonstrează că a fost cu Andrei Tranga la o întâlnire „de afaceri” cu hoțul în lege Grigore Caramalac.
Și asta în timp ce hoțul în lege Bulagrul, a declarat într-un interviu pentru NewsMaker, că Tranga nu a fost niciodată la Moscova pentru a se întâlni cu el.
Victima atacului raider pus la cale de Tranga și Caramalac a povestit cum a fost atras într-o capcană de către proprietarul Andy’s Pizza și La Plăcinte. Astfel, în câteva luni Vărzari și Tranga au început a fi prieteni, Vărzari fiind invitat insistent de către Tranga la tot felul de plimbări și evenimente de familie. La un astfel de eveniment organizat de Tranga a făcut cunoștință și cu Vitalie Ciobanu, deputat în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia din partea Partidului Nostru condus de Renato Usatîi.
„Vitalie Ciobanu venea mereu fără soție și copii, pe el îl interesa doar afacerea mea și eu pe urmă am înțeles rolul lui. Ei mi-au spus direct că businessul meu e foarte interesant și ar dori să se implice, propunându-mi să-i vând o parte din acțiuni.”, a declarat Vărzari.
Vărzari a mai explicat că de la început Tranga i-a propus să-i cumpere 50% din acțiuni, ca până într-un final să accepte doar 40%, cu condiția de a face mai multe investiții fixe pentru a dezvolta afacerea, inclusiv construirea unei fabrici noi. Iar ca să-l impresioneze pe Vărzari, Tranga i-a propus la un moment dat să-i facă cunoștință cu niște persoane foarte influente la Moscova, deoarece acolo se dorea dezvoltarea afacerii.
„În schemă deja era implicat și Vitalie Ciobanu, despre care Tranga a spus că este persoara sa de încredere. În septembrie 2016, Tranga a organizat o întâlnire cu mine, Ciobanu, Alexei Gajiu (n.r. administratorul Andy’s Pizza), precum și domnul Igor din Ucraina care are grijă de proprietățile lui Tranga din Austria, îi construiește acolo o casă. S-a convenit ca în octombrie să mergem la Moscova.”, a povestit Vărzari.
În continuare omul de afaceri a prezentat dovezi, printre care biletele de avion, ce demonstrează că întâlnirea organizată de Tranga cu hoțul în lege Bulgaru, a avut loc la Moscova. De asemenea, Vărzari a prezentat și corespondența care a avut-o cu Ciobanu.
„Pe 18 octombrie 2016 mi-am luat bilet spre Moscova. Am fost sunat de către Vitalie Ciobanu să merg la hotelul Radisson. Mi-am sunat șoferul și m-am deplasat spre hotel. Acolo Ciobanu m-a întâlnit și m-a condus spre Caramalac. Recunosc că mare mi-a fost uimirea și am avut emoții foarte mari, când acolo l-am recunoscut pe acest personaj. Ciobanu m-a prezentat lui Caramalac și i-a spus că acesta este Viorel Vărzari despre care v-am vorbit. Emoțiile mă copleșeau, nu-mi dădeam seama ce exact se întâmplă, dar am înțeles, știind cine este Caramalac, că ceva se întâmplă nu curat la mijloc.”, se mai spune în interviul acordat de Vărzari.
Omul de afaceri a mai spus că la respectiva întâlnire cu Caramalac au existat și alte persoane, printre care și Goldovschi, proprietarul companiei ce administrează rafinăria RAFO Onești.