VIDEO // Vlad Bătrîncea se arată nedumerit de decizia celor din PAS de a amâna ședința Parlamentului: ”Este o bătaie de joc față de cetățenii Republicii Moldova”

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a venit cu o critică dură la majoritatea din PAS care au amânat astăzi ședința Parlamentului, fără a constitui măcar fracțiunile parlamentare, transmite Telegraph.md

Într-un briefing de presă, socialistul Vlad Bătrîncea a declarat că această ședință a fost o irosire de timp și bani din buget, doar pentru a-i oferi posibilitatea președintelui Maia Sandu să țină în plen discursuri electorale.

Bătrîncea a menționat însă, că campania electorală s-a finisat și cetățenii acum așteaptă realizarea promisiunilor, astfel această amânare reprezintă o bătaie de joc din partea celor din PAS față de popor.

Socialistul a explicat că nu vede rostul unei astfel de ședințe dacă nu au fost formate fracțiunile parlamentare și nu s-a trecut la procedurile juridice de constituire a Parlamentului, în acest context, Bătrîncea s-a întrebat ce instrucțiuni mai au de primit cei din PAS până au să ajungă totuși să muncească, așa cum au promis cetățenilor.

”Probabil că  nimeni nu a înțeles de ce astăzi a fost convocată această ședință a Parlamentului. Am asistat la un discurs electoral cu lozinci, cu ce dorești, numai nu la ședința Parlamentului. A fost încălcat Regulamentul cu privire la constituire a Parlamentului, deoarece urma să declarăm astăzi constituirea fracțiunilor parlamentare, urma să mergem pe proceduri juridice și urma ca Parlamentul să devină funcțional. Cei de dreapta care se bucură de rezultatele alegerilor au promis că vom munci fără odihnă, fără concedii, că ne așteaptă o agendă mare.

De aceea astăzi după 15 zile de la scrutinul parlamentar, ne-am prezentat întreaga fracțiune ca să discutăm ordinea de zi și să trecem la acele legi care sunt așteptate de țară și eventual să vedem cu se implementează acele promisiuni frumoase care au sunat în campania electorală, din acest discurs patetic al doamnei președinte nu am înțeles concret ce urmează să întreprindă Parlamentul pentru a asigura ceea ce a sunat în acel discurs.

Nu înțelegem de ce fracțiunea care are peste 60 de deputați astăzi, în loc să trecem proceduri de formare a Parlamentului și să trecem la activitate a plecat din sală fără a informa când ședințele Parlamentului vor avea loc. Pentru ce ne-am prezentat noi astăzi în această sală, dacă nici nu am constituit fracțiunile parlamentare? Considerăm că este o bătaie de joc, inclusiv și de cetățenii Republicii Moldova care așteaptă nu discursuri, gata campania electorală deja a luat sfârșit, probabil că oamenii care au votat acest Parlament așteaptă realizarea promisiunilor electorale și a platformelor electorale. Așteaptă acele pensii de mii de lei, salarii decente, locuri de muncă, investiții și în loc la toate acestea noi am convocat astăzi ședința Parlamentului care să înțelegeți costă bani din bugetul public.

Noi am rămas și noi muncim. Păi, ce trebuie să întreprindem noi, dacă cei care au promis această muncă, au zis că nu sunt gata de muncă. Ce urmează să partajeze ei, ce urmează să decidă ei, ce instrucțiuni urmează să primească?

Aceasta nu a fost o ședință a Parlamentului ne pare rău că noi am dat curs acestei solicitări de convocare a Parlamentului, dacă noi am fi știut că va fi doar o irosire de timp, noi nu am fi participat la această bătaie de joc”, a declarat Vlad Bătrîncea.

Citește și: La propunerea PAS, Parlamentul a luat o pauză până joi, 29 iulie 2021

Total
0
Shares
Total
0
Share