VIDEO // Vlad Filat anunță că va transmite Parlamentului și fracțiunilor „adevăratul raport despre frauda bancară”

Vlad Filat, fost prim-ministru și președinte al PLDM, a adresat Parlamentului o declarație publică în care afirmă că dosarul cunoscut drept „furtul miliardului” continuă să fie examinat după o „logică falsă”, moștenită din perioada regimului oligarhic. El susține că investigația a fost construită pentru a deturna atenția de la „adevărații autori și beneficiari”.

Filat afirmă că, în spațiul public, sunt reluate „aceleași teze și construcții fabricate în perioada regimului oligarhic”, precum ideea că banii ar fi fost „furați prin credite frauduloase din băncile comerciale” sau că Banca Națională și Guvernul ar fi „salvat sistemul bancar”. În opinia sa, „aceasta reprezintă, de fapt, esența falsului juridic întreținut de un sistem politic complice cu procurori și instanțe”.

„Avertizez Parlamentul și societatea că, dacă acest cadru fals nu va fi înlăturat, nu va exista nicio justiție autentică în acest dosar”, a spus Filat, adăugând că „întreaga construcție juridică a cauzei trebuie refăcută pe o bază nouă – una care să reflecte adevărul faptelor, nu versiunea falsificată a regimului oligarhic”.

Potrivit lui, presupusul „furt al miliardului” nu ar fi o fraudă bancară clasică, ci „o operațiune politico-financiară complexă, planificată minuțios pe o durată lungă de timp”, realizată inclusiv prin „modificări deliberate ale legislației, preluarea controlului asupra activelor băncilor comerciale, demisii succesive de guverne, reformatarea întregului spectru politic și, în mod evident, identificarea unui vinovat”.

Filat susține că „acest jaf nu ar fi fost posibil fără implicarea Băncii Naționale și a Guvernului, care au creat, autorizat și executat mecanismele prin care rezervele valutare au fost golite sub pretextul ‘salvării sistemului bancar’”. El afirmă că „Guvernul a emis garanții, Banca Națională a injectat lichidități masive în lei, iar intervențiile valutare ulterioare au mascat scoaterea controlată a acestor sume din rezerva țării”.

În declarație, Filat spune că populația avea depozite totale de „doar 280 de milioane de lei, însumând depunerile a 95 la sută dintre deponenți”, în timp ce „echivalentul a peste 5,6 miliarde de lei a dispărut fără ca cineva să cunoască destinația acestor fonduri nici până astăzi”. El afirmă că „ținta reală a acestei conspirații nu a fost protejarea depozitelor clienților, ci golirea rezervei valutare a statului”. Potrivit lui, „nota de plată de 13,5 miliarde de lei a fost transferată către întreaga societate – prin consumarea rezervelor publice, creșterea datoriei de stat, inflație și măsuri de austeritate impuse generațiilor următoare”.

Acesta subliniază că „ancheta trebuie să urmărească exact aceste conexiuni: actele de garanție, comunicările dintre BNM și Guvern, fluxurile valutare și deciziile administrative care au permis sustragerea unui miliard de dolari din rezervele naționale”.

Filat declară că suma totală a creditelor neperformante era „de între 4 și 5 miliarde de lei”, iar celor trei bănci implicate le revenea „doar 1,5 miliarde de lei”. În opinia sa, modul în care Guvernul și Banca Națională au acționat „a fost extrem de dubios și trebuie anchetat și clarificat până la capăt”. El adaugă: „Am spus și repet: intervenția statului s-a făcut doar sub pretextul acoperirii furtului din rezerva Băncii Naționale.”

Fostul prim-ministru cere procurorilor „să înceteze imediat aplicarea scenariului fabricat de Plahotniuc, prin care vina pentru acest jaf de proporții este atribuită tuturor, numai nu celui care l-a conceput și dirijat”. Potrivit lui, „nu va exista nicio finalitate în dosarul ‘furtul miliardului’ dacă procurorii nu vor renunța la vechea schemă, care nu duce nicăieri și care menține injustiția”.

El afirmă că întrebarea principală pentru societate este „dacă organele noastre de justiție și de anchetă mai sunt sau nu sub influența lui Plahotniuc”. „Modul în care se derulează ancheta reprezintă deja un răspuns cât se poate de clar”, a spus Filat.

Acesta afirmă că este „unul dintre oamenii acuzați pe nedrept în acest dosar” și invocă decizia CEDO, „decizie pe care CSJ a refuzat să o ducă la îndeplinire”. Filat declară: „Nu mai vreau să port în spate vina care mi-a fost atribuită fraudulos printr-un proces falsificat. A venit timpul ca adevărul să fie restabilit, iar justiția să se bazeze pe fapte, nu pe scenarii politico-criminale. Fiecare trebuie să-și cunoască vina, oricât de mică sau mare ar fi ea.”

El solicită Parlamentului să reia „în ședință publică, analiza întregii problematici cunoscute generic drept ‘furtul miliardului’”. „Primul interesat de acest lucru sunt eu. Vreau să cred că același interes este manifestat și de către Parlamentul Republicii Moldova”, afirmă Filat.

În declarație, acesta cere două acțiuni concrete:

„Adoptarea unei Hotărâri speciale prin care, în dosarul numit generic ‘furtul miliardului’, să fie atras Parchetul European (EPPO) pentru o anchetă independentă, obiectivă și credibilă”.

„Ridicarea oricărei forme de imunitate pentru toți cetățenii Republicii Moldova – de la Președintele Republicii până la ultimul cetățean din registrul populației – pentru ca fiecare să poată fi anchetat conform gradului real de implicare și responsabilitate.”

El consideră această măsură „un act de respect față de cetățenii onești și contribuabilii acestei țări, care, de zece ani, plătesc nota de plată a unui jaf de stat tolerat și manipulat politic”.

Filat susține că Republica Moldova „nu poate merge spre integrare europeană ducând în spate cea mai mare minciună judiciară din istoria sa” și afirmă: „Adevărul despre furtul miliardului trebuie aflat și spus integral. Nu mai e loc de frică, de protecții sau de complicități. Doar printr-o anchetă europeană, liberă de influențe politice, putem reconstrui încrederea cetățenilor în justiție și în stat. Adevărul nu poate fi amânat la nesfârșit.”

El anunță că va transmite Parlamentului și fracțiunilor „adevăratul raport despre frauda bancară”, document cu titulatura „Frauda bancară din Republica Moldova 2012–2015, în analiza ce ține de complicitatea instituțională și de falsul pretext al protecției deponenților”.

„În speranța că am fost auzit, vă doresc doar bine”, își încheie Filat mesajul adresat Legislativului.

Total
0
Shares
Total
0
Share