Partidul Democrat din Moldova a fost înlăturat de la putere în 2019 în urma unei înțelegeri dintre Moscova și Berlin, pentru că a pledat pentru o politică externă cu un accent mai mare pe relațiile transatlantice, nu pe alianțe europene regionale. Dezvăluirea aparține liderului Partidului Democrat Modern (PDMM), Vladimir Cebotari și a fost făcută la emisiunea ”Puterea a patra” de la N4. El a mai adăugat că multora nu convenea viziunea PDM, care voia să apere suveranitatea și independența Republicii Moldova, scrie Omniapres.
„Partidul Democrat, prin toate acțiunile sale, prin modul în care guverna, le-a arătat tuturor că este un partid care apără suveranitatea Republicii Moldova. Și aveam o viziune patriotică. Adică noi vedeam economia noastră puternică, independentă. Și pledam pentru reformatoarea alianțelor existente, cu un accent mai mare pe relații transatlantice, nu pe alianțe regionale europene. UE îi convenea faptul că controla anumiți politicieni pe care i-a crescut. Și a considerat că aceștia pot avea alte roluri în politica din Republica Moldova. Și nu spun neapărat că acest lucru este unul rău. Este un proces politic. Totul merge în spirală, nimeni dintre noi nu se naște în fotolii”, a declarat Cebotari.
Fostul vicepreședinte al Partidului Democrat a mai spus că Rusia și-a dorit debarcarea democraților de la putere din mă multe motive.
„Domnul Rogozin a fost întors din zbor în timp ce încerca să vină în Republica Moldova, unii atașați militari ai Federației Rusiei au fost expulzați din țară, pentru că contingentul militar din regiunea transnistreană devenea tot mai mic și mai mic și nu puteau efectua rotația. Iar toate aceste decizii erau luat de PDM, care era un partid care ținea la suveranitate. Țările mici trebuie să facă politică înțeleaptă”, a adăugat Cebotari.