Motivele pentru care Viorica Dăncilă ar fi de preferat ca preşedinte în detrimentul lui Iohannis au fost prezentate într-un mesaj…inedit, postat pe FB de un om obișnuit. Postarea lui Adrian Tîrcă, care circulă pe reţelele sociale, vorbește despre actualul lider social-democrat ca despre „un antierou“ , care însă nu este „eroul negativ al unei poveşti ci cineva care nu are nicio treabă cu eroismul, fie el pozitiv sau negativ“.
Nu mai puțin de 1000 de persoane au reactionat la mesaj, semn că afirmațiile din text au atras atenţia internauţilor:
De ce aş prefera-o preşedintă pe Dăncilă, în afară de toate motivele ce țin de Iohannis.
(sinucidere publică)
– – – – – – – – – – – – –
Pentru că este un antierou. Pentru cine nu a făcut studii literare, antieroul nu este eroul negativ al unei poveşti ci cineva care nu are nicio treabă cu eroismul, fie el pozitiv sau negativ. Este Brian din Life of Brian, este Ulise al lui Joyce, este vecinul Marius de la 3 care ajunge la ştiri pentru că cățeaua lui a salvat întâmplător un copil. Un om comun care ajunge din întâmplare în situații extraordinare şi în centrul atenției publice deşi nimic nu l-ar recomanda pentru asta.
Pe lângă faptul că este de la PSD, lumea o mai urăşte pe Viorica şi pentru că simte că nu e locul ei acolo. Dar tocmai asta mi se pare şi mie ceva absolut original şi de încercat. Ea nu e un lider, nu a dobândit acest rol pentru că s-a luptat ani de zile cu alte fiare politice pe care le-a învins, ci, din contră, a fost cooptată de Dragnea din activul de partid tocmai pentru docilitatea ei. Tocmai pentru că nu a arătat de-a lungul timpului vreun fel de apetență pentru putere a putut preşedintele PSD de la acea vreme să fie sigur să o pună premier-marionetă după două rateuri care au manifestat independență.
Şi de aici începe povestea Vioricăi. Păpuşarul care o constrângea pică, ajunge la închisoare, iar ea devine un individ autonom într-un rol mult peste capacitățile ei. Nu ştie limbi străine, e o banală profesoară de utilaj tehnologic de la liceul industrial dintr-un mic oraş teleormănean. Nu ştie protocol, nu ştie cum să se poarte în situații oficiale, nu are nimic din ce ar trebui să o recomande pentru acest rol de prim-ministru. Prin forța lucrurilor ea este aleasă şi preşedintele partidului, căci pare soluția de compromis între clanurile, baronii şi fiarele de pe acolo, plus că are deja o poziție de maximă vizibilitate publică. Iar pentru că se apropie şi alegerile prezidențiale iar Dragnea nu lăsase pe nimeni de pe acolo să se profileze candidat în afară de el, o dată cu picarea lui la puşcărie tot ea este numită candidat. Mai mult, ca urmare a prestației slabe a candidatului PLUSR, care abia şi-a convins părinții să-l voteze iar prietenii apropiați l-au votat pe Iohannis deşi i-au zis că pe el l-au votat ca să nu îl supere, ea reuşeşte chiar să intre în turul 2. Mai are un pas de făcut pentru a deveni preşedintele României.
O asemenea evoluție, pentru un om ca ea, este de domeniul filmelor. Cred că e prea neverosimil şi pentru Hollywood. S-au mai încercat filme cu preşedinte-femeie, preşedinte de diverse etnii, dar cu preşedinte-om totalmente banal de pe stradă, căruia îi zice stafful de campanie înainte de finală că e prea prost să iasă preşedinte iar el plânge şi îi ceartă că sunt nişte răi, nu cred că s-a mai făcut. Viorica e omul de pe stradă, e omul total mediocru sub toate privințele, căruia nu i-ar da nimeni niciodată nicio şansă că ar putea face ceva măreț.
Şi totuşi România e cu adevărat țara tuturor posibilităților. Viorica Dăncilă, gospodina generică din oraşele mici, e pe cale să ajungă Preşedintele României. Ea nu e nici proastă nici analfabetă cum o acuzați, e fix omul mediu cu o inteligență şi pregătire medie. O ingineră de producție petrolieră şi profesoară de utilaj tehnologic de la un liceu industrial dintr-un mic oraş dintr-un județ sărac din sud. Desigur că nu are în ea nimic prezidențial – nici măcar nu cred că conceptualizează foarte bine ce e aia societatea, darămite să o conducă. E o femeie de 50 de ani absolut obişnuită, care pare că se simte mult mai în largul ei primind complimente de la musafiri pentru cornulețe decât stând de vorbă cu şefi de stat. Nu are mutra aia de Firea, nu a călcat pe cadavre ca să ajungă aici, pur şi simplu realitatea românească oferă uneori nişte întorsături care pun oameni banali în circumstanțe complet larger than life.
Aşa că de ce nu ea? Cine poate fi mai indicat să reprezinte România dacă nu cineva care chiar e reprezentativ pentru populația României? Povestea sasului competent, harnic şi priceput a fost una seducătoare, un soi de „să ne tragem CEO expat să ne reprezinte”, dar s-a răsuflat, ținea acum 5 ani când încă nu îl cunoşteam dar între timp nu o mai crede nimeni. Singura altă poveste care ne este disponibilă este cea a românului mediu, însă nu e tocmai de aruncat la gunoi. Este povestea omului comun paraşutat în cel mai important rol din societate, este povestea lui Farmer Joe din Alabama devenit printr-un concurs de împrejurări Preşedintele Statelor Unite şi liderul lumii libere. Nu e o poveste care s-a mai încercat până acum. Nu ați fi curioşi să vedeți cum s-ar descurca în acest rol? Dar, mai ales, nu ați fi mândri să fie România prima țară din lume care alege preşedinte pe cineva care nu e fiară politică şi nici poveste de PR ci pe cineva nimerit complet accidental în poveste, care a mers înainte din inerție, prin forța lucrurilor? Ce ne poate ilustra spiritul național mai bine decât să punem preşedinte pe cineva pe care nu îl recomandă absolut nimic?