Viscolul și ninsorile puternice de ieri au făcut ravagii și în țările vecine. În România, mai multe tronsoane de drumuri naționale din județele Bacău, Constanța, Brăila, Galați, Tulcea și Vaslui rămâneau închise traficului, astăzi dimineață, din cauza vremii nefavorabile, scrie Digi24.ro
Și în unele regiuni din Ucraina a fost instituit Cod portocaliu, iar pentru a deszăpezi drumurile a fost implicată și tehnica militară.
După Codul roșu de ninsori și viscol, județele Constanța, Tulcea și Galați din România se află astăzi sub cod galben de vreme rea. Autoritățile române anunță că rămân închise 19 porțiuni de drumuri naționale, scrie Digi24.ro. Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Tulcea a menționat că dimineață mai erau blocate în zăpadă șapte autoturisme, iar 11 persoane au necesitat asistență.
De asemenea, au fost închise școlile în cele mai afectate localități, iar în unele locuri, stratul de zăpadă atinge doi metri. Totodată, peste 190 de mii de consumatori au rămas fără curent electric din cauza avariilor la rețelele electrice.
Potrivit autorităților, în ultimele 24 de ore, din cauza condițiilor nefavorabile au fost afectate 177 de localități din 22 județe.
Și în Ucraina, sute de localități au rămas fără curent electric, în mai mult regiuni a fost declarat Cod portocaliu de ninsori, iar școlile din Odessa și Kiev au trecut la învățământul online, scrie Unian. Doar în Odessa, circa 70 de accidente rutiere s-au produs în ultimele 24 de ore, iar majoritatea transportului electric nu funcționează .
Potrivit șefului regiunii, Oleh Kiper, nu s-au înregistrat decese sau spitalizări.
În unele locuri zăpada este atât de abundentă încât salvatorii sunt nevoiți să recurgă la tehnica militară pentru a scoate mașinile blocate în nămeți.
Iar în Bulgaria, din cauza viscolului, guvernul a declarat stare de urgență în 4 regiuni nord-estice, potrivit DPA.
Peste 1.000 de localități, au rămas duminică fără electricitate, potrivit premierului bulgar, Nikolay Denkov. De asemenea, din cauza cantităților mari de zăpadă, a suferit infrastructura rutieră, copacii prăbușiți au blocat numeroase porțiuni de drum. Totodată, a fost afectat traficul feroviar și cel aerian.