Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, acuză guvernarea condusă de Maia Sandu că întreține artificial o stare de panică în societate prin invocarea constantă a amenințării din partea Rusiei. Într-o declarație publică, acesta ironizează discursul oficial și pune la îndoială eficiența instituțiilor de securitate.
„Dacă o asculți pe Maia Sandu, ne aflăm în ultima fază de dispariție a statului, de prăbușire și colaps. Moldova, potrivit ei, este o țară cu o securitate ciuruită, unde serviciile secrete străine se simt ca acasă”, afirmă Filat.
Liderul PLDM consideră că „nu are rost să ne revoltăm când ni se spune că Moldova e pe ultimul loc în lume la capitolul securitate și că nu putem face față ingerințelor externe”, pentru că astfel de mesaje sunt livrate constant de către conducerea statului.
„În fiecare zi, Maia Sandu bate alarma cu privire la amenințarea care se apropie: 24 din 24, deasupra noastră planează sabia lui Damocles – mâna Moscovei”, a adăugat Filat, subliniind că „ingerințele externe au fost, sunt și vor fi – acesta e motivul pentru care s-au creat serviciile de informații și contrainformații”.
Vlad Filat a amintit că „președintele Trump a declarat că angajați ai USAID s-au implicat în treburile interne ale statelor suverane”, iar în acest context, el susține că serviciile moldovenești „au luptat discret cu această ingerință”.
„Fiecare țară care are suficiente resurse investește în operațiuni de influență în alte state pentru a-și promova propriile interese. Asta nu îi împiedică pe oameni să bea cafea dimineața, și doar Recean doarme cu lumina aprinsă, pe o valiză cu câteva haine, trăind într-un regim de abstinență News Alert, într-o stare de anxietate, paranoia, așteptând catastrofa, ca un pieton blocat la semaforul roșu în așteptarea a 10 mii de soldați ruși”, a spus Filat.
Acesta critică dur modul în care guvernarea gestionează informația publică: „Pentru a compromite din start orice critică, iar puterea să poată continua nestingherită cu greșeli absurde, ni se servește zilnic, cu lingurița, o nouă doză de elixir al războiului psihologic”.
„E absurd să lăudăm serviciile secrete și, în același timp, să spunem că trăim într-o frică permanentă de Rusia. Dacă ele își fac treaba, atunci de ce nu ne pot proteja? Ori schimbăm conducerea structurilor de forță, ori încetăm să mai vorbim prostii. Serviciile trebuie să fie doctorul statului, nu pacientul fugit de la tratament”, a mai declarat președintele PLDM.
Filat consideră că Rusia a devenit pretextul universal pentru toate eșecurile guvernării: „Rusia a devenit explicația universală pentru faptul că autoritățile sunt infantile și incapabile. În Occident, această minciună mai poate fi acoperită de ura istorică față de Rusia. La noi însă, totul e artificial și stângaci: uită de drepturi și libertăți – pentru că Rusia, votează-i pe ei – pentru că Rusia, doar ei trebuie să rămână la putere și să ne recite, seară de seară, saga bipolară despre o Rusie care se prăbușește, dar în același timp e puternică – un remake ratat al poveștii sovietice despre Occidentul în descompunere”.
„Lupta cu Rusia a devenit program de guvernare, pâine, apă, ploaie, dragoste, despărțire, sens al vieții”, a conchis Filat.
În final, acesta a respins ideea că ar exista o amenințare externă capabilă să influențeze radical alegerile din Moldova: „Nu a existat și nu există nicio amenințare externă capabilă să influențeze decisiv rezultatele alegerilor, în afară de rusofrenia cultivată de putere. Maia Sandu a rezistat singură în fața Rusiei și a câștigat alegerile prezidențiale. Dar pentru al doilea mandat al PDS, i-a trebuit sprijinul României, care, culmea, n-a rezistat în fața Rusiei și a anulat rezultatul votului”.
„Singurul argument pentru măsuri draconice și mecanisme antidemocratice este mâna Moscovei, iar cea mai bună scuză – tocurile lui Soros”, a încheiat Vlad Filat.