Vlad Filat, prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2009-2013 și președinte al PLDM, a comentat raportul FMI privind consultarea Articolului IV pentru Republica Moldova (2025), publicat în 2026, și a atras atenția asupra problemelor structurale ale economiei.
Potrivit acestuia, documentul „ar trebui citit cu maximă atenție” și reprezintă „o radiografie foarte clară a vulnerabilităților economiei noastre și a riscurilor care se acumulează”.
Filat susține că, dincolo de evaluările oficiale, situația economică rămâne fragilă. „FMI estima o creștere economică de aproximativ 2,7% în 2025 în realitate a fost 2.4% și în jur de 2–2,3% în 2026. Este o revenire statistică, dar un ritm foarte modest, care nu poate reduce decalajele față de economiile europene și nici nu creează premise reale pentru dezvoltare accelerată.”
Acesta a evidențiat și nivelul ridicat al deficitului extern. „Contul curent a ajuns la aproximativ 20% din PIB, unul dintre cele mai mari niveluri din regiune. Aceasta înseamnă, în termeni simpli, că economia Moldovei continuă să consume mult mai mult decât produce.”
În ceea ce privește finanțele publice, Filat a menționat că presiunile sunt în creștere. „Deficitul bugetar este estimat în jur de 4,5–4,8% din PIB. În loc ca resursele publice să fie orientate prioritar spre investiții care generează creștere economică, ele sunt tot mai mult absorbite de cheltuieli curente și programe de sprijin temporar.”
Fostul prim-ministru a subliniat că investițiile publice sunt frecvent subexecutate, în timp ce cheltuielile curente cresc. „Aceasta este o problemă structurală care limitează capacitatea economiei de a crește pe termen lung.”
El a mai declarat că economia este afectată de probleme structurale persistente. „Productivitatea rămâne scăzută, exporturile au competitivitate limitată, iar emigrația continuă să reducă baza de forță de muncă.”
Totodată, Filat a menționat că ritmul reformelor este insuficient. „În pofida sprijinului extern semnificativ și a progreselor macroeconomice, reformele necesare pentru modernizarea economiei nu avansează cu viteza pe care o cere situația.”
Acesta a atras atenția și asupra riscurilor externe. „Evoluțiile geopolitice din regiune, războiul din Ucraina și volatilitatea prețurilor la energie pot afecta rapid stabilitatea economică.”
Referindu-se la parcursul european, Filat a declarat: „Integrarea europeană oferă o oportunitate majoră pentru transformarea economiei. Dar această oportunitate nu este automată. FMI spune foarte clar: fără reforme reale și instituții economice eficiente, această șansă poate fi ratată.”
În concluzie, acesta a afirmat că „economia Moldovei a reușit să evite o criză majoră, dar rămâne într-un model de creștere vulnerabil — bazat pe consum, importuri și sprijin extern. Fără reforme economice serioase, fără investiții productive și fără creșterea competitivității economiei, convergența reală cu Uniunea Europeană va rămâne lentă, iar dependența de sprijin extern va continua.”



