Vlad Filat denunță „cea mai primitivă și rușinoasă manipulare din ultima vreme” privind datele despre industrie

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, acuză, într-o analiză publicată pe Telegram, manipularea indicatorilor industriali de către „fostul ministru al Economiei”. Toate afirmațiile sunt atribuite autorului postării.

Filat scrie: „Industria renaște! Doar în postări pe Facebook… Fostul ministru al Economiei, concediat pentru incompetență, dar răsplătit cu o funcție și mai bănoasă pentru loialitate, ne „luminează” cu o analiză economică demnă de manualul manipulării politice. Cică industria prelucrătoare a crescut cu 12,4% în luna mai 2025, față de mai 2024.”

El afirmă: „Frumos spus. Sună bine. Doar că… nu are absolut nicio legătură cu realitatea. În realitate, Biroul Național de Statistică ne spune clar: în primele 5 luni din 2025, industria a crescut cu doar 1,3%, după 3 ani consecutivi de declin. Per total, suntem sub nivelul de anul trecut, cu -1,1%. Iar dacă ne uităm la întreaga guvernare PAS, industria este sub nivelul anului 2020. Adică în 5 ani, batem pasul pe loc… la vale. Singura excepție a fost anul 2021, dar acolo meritul e al unei recolte agricole excepționale, nu al guvernării. A fost un noroc, nu o strategie.”

Referindu-se la selecția indicatorilor, Filat susține: „Din toată această ruină industrială, fostul ministru extrage două cifre izolate, le învârte puțin și le transformă într-un „succes european”.”

El enumeră domeniile pe care, în opinia sa, autorul postării le-a „evitat cu grijă”: „Industria alimentară – sectorul cel mai important, e pe minus. Dar asta nu aduce like-uri. Prelucrarea lemnului, esențială pentru mediul rural – în cădere liberă, dar ignorată total. Industria auto, un domeniu cândva strategic – aproape inexistentă azi. În schimb, ne sunt fluturate niște procente uriașe din sectoare marginale ca reparații sau confecții. Exact ca în bancul cu pacientul care a murit, dar „avea puls perfect la un deget”.”

Concluzia lui Filat este tranșantă: „Adevărul e simplu: Aceasta este cea mai primitivă și rușinoasă manipulare din ultima vreme. Să iei două cifre lunare irelevante și să construiești o poveste despre renașterea industriei este o ofensă adusă inteligenței cetățenilor care știu să citească un grafic. Iar pentru cei care chiar se documentează, graficul oficial arată clar: industria Moldovei nu-și revine, ci se afundă încet, dar sigur.”

Total
0
Shares
Total
0
Share