Vlad Filat îi cere premierului Alexandru Munteanu să decidă dacă mai rămâne în funcție, la aproape 100 de zile de la învestirea Guvernului

Fostul prim-ministru Vlad Filat a lansat un apel public adresat prim-ministrului Alexandru Munteanu, în contextul apropierii a 100 de zile de la învestirea Guvernului. În document, Filat acuză lipsa prezenței publice a premierului, incapacitatea de gestionare a mai multor crize și un vid de conducere care ar fi afectat direct funcționarea statului și viața cetățenilor.

Potrivit apelului, Filat susține că, în ultimele zile, Republica Moldova ar fi fost „practic paralizată” din cauza situației meteo, iar Guvernul nu ar fi intervenit prin decizii, coordonare și comunicare publică. Acesta afirmă că ninsorile și ghețușul au fost fenomene previzibile, anunțate din timp, iar lipsa măsurilor preventive a dus la drumuri și trotuare netratate, trafic haotic și peste o sută de accidente rutiere produse într-un interval de 24 de ore, multe dintre ele soldate cu răniți și pagube materiale.

În apel se menționează și riscurile la care ar fi fost expuși pietonii, în special persoanele vârstnice, din cauza poleiului din spațiile publice, situație care ar fi supraaglomerat unitățile de primiri urgențe. Filat afirmă că intervențiile autorităților au fost fragmentare, iar comunicarea publică tardivă și formală, fără instrucțiuni clare.

Vlad Filat califică situația drept „o criză de management public” și susține că Republica Moldova ar fi condusă de „un prim-ministru absent”. În acest context, el subliniază că Alexandru Munteanu nu a fost ales, ci numit, fără mandat popular direct, și că revenirea sa în țară după aproape douăzeci de ani de absență ar fi dus la o ruptură față de realitățile sociale și instituționale, manifestată în momentele critice.

Apelul vizează și domeniul cetățeniei. Filat afirmă că, printr-o modificare legislativă operată discret, aproximativ 30000 de copii ar fi fost plasați într-o situație juridică periculoasă, fiind lipsiți, în fapt, de statutul de cetățean, prin mecanisme administrative, fără decizii individuale sau hotărâri judecătorești. Totodată, acesta semnalează riscuri pentru cetățenii din diasporă în legătură cu obținerea Cărții de Identitate și afirmă că poziția prim-ministrului asupra efectelor acestor modificări nu este cunoscută.

În document sunt invocate și incidentele recente privind folosirea armelor de foc în spațiul public, inclusiv un caz produs în sediul Inspectoratului de Poliție Centru, soldat cu o persoană rănită. Filat susține că lipsa unei reacții publice clare din partea premierului amplifică gravitatea acestor evenimente și ridică semne de întrebare privind controlul și prevenția în domeniul securității interne.

Fostul prim-ministru critică lipsa unui program real de guvernare și absența unui plan anual de acțiuni, prevăzut de lege. De asemenea, el afirmă că Republica Moldova a pierdut două tranșe de finanțare de la Fondul Monetar Internațional, în valoare totală de 170 milioane de dolari, și că țara nu mai are un program activ cu FMI, fapt care ar afecta bugetul și stabilitatea economică.

Apelul face referire și la bugetul de stat, despre care Filat afirmă că a fost adoptat fără consultări reale, cu un deficit de circa două miliarde de lei, fără majorări salariale pentru profesori, fără soluții pentru agricultori și fără măsuri anticriză funcționale. În domeniul securității interne, acesta acuză pasivitate în combaterea contrabandei cu armament și a proliferării drogurilor sintetice, precum și lipsa unei strategii coerente.

În plan extern, Filat susține că lipsa unei diplomații active ar fi coincis cu decizii care afectează Republica Moldova, inclusiv taxe vamale ridicate și includerea țării pe lista statelor ai căror cetățeni nu pot obține vize pentru emigrare, subliniind că Ucraina nu se află pe această listă.

În final, Vlad Filat îi cere prim-ministrului Alexandru Munteanu să ia „o decizie matură și responsabilă”, fie să își asume pe deplin rolul și să guverneze efectiv, fie să facă un pas înapoi și să se retragă din funcție. Documentul este semnat de Vlad Filat, prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2009–2013 și președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share