Vlad Filat îl critică pe premierul Alexandru Munteanu privind bugetul pentru 2026: „Nu este inovator; este doar cel mai scump buget de supraviețuire din istoria Republicii Moldova”

Președintele PLDM, Vlad Filat, a lansat o reacție dură la adresa premierului Alexandru Munteanu, după prezentarea bugetului pentru 2026. Filat afirmă că șeful Guvernului „ne spune senin că bugetul pentru 2026 este «inovator»”, însă, în opinia sa, „realitatea, însă, arată altfel: este doar cel mai scump buget de supraviețuire din istoria Republicii Moldova”.

Guvernul a aprobat bugetul pentru 2026, cu un deficit de 20,9 miliarde de lei

Filat contestă declarația premierului privind nivelul investițiilor, precizând că „în timp ce el anunță «record la investiții», cifrele din proiectul de lege arată rece și necosmetizat: din cele 11,4 miliarde lei etichetate drept «investiții», aproape jumătate sunt datorii neplătite din 2025 – lucrări vechi, facturi restante, șantiere care au mers înainte fără ca statul să-și onoreze obligațiile. Nici măcar nu vorbim de investiții noi”.

Liderul PLDM acuză Guvernul că în 2025 „a tăiat deja 817 milioane lei exact din dezvoltare”, iar în fiecare an „cel puțin 3 miliarde lei nu vor fi executate la final – tot din proiecte și infrastructură”. În opinia sa, „zeci de inițiative cu finanțare aprobată nici nu vor începe”.

Filat a criticat și modul în care premierul gestionează datoria publică: „adevăratul «record» este altul: dobânzile la datoria publică cresc la 6,17 miliarde lei. Plătim de două ori mai mult dobânzi decât investiții capitale reale”. El afirmă că această evoluție reprezintă „factura ruperii relației cu FMI și a împrumuturilor interne la 9% dobândă”, concluzionând că „costul prostiei se plătește cash”.

În final, Vlad Filat l-a acuzat direct pe Alexandru Munteanu: „un premier care numește asta «inovație» demonstrează doar cât de repede un tehnocrat, odată intrat în PAS, pierde contactul cu pământul”. El a avertizat că „bugetul nu este inovator; este doar un avertisment. Și o notă de plată. Continuarea acestei direcții nu mai lasă loc de dezvoltare – doar de îndatorare”.

Total
0
Shares
Total
0
Share