Vlad Filat, la Conferința MEGA 2025: „UE riscă să devină o dictatură soft. Republica Moldova e pe marginea prăpastiei”

Fostul prim-ministru Vlad Filat a criticat, în cadrul Conferinței MEGA 2025 de la Chișinău, direcția actuală a Uniunii Europene și modul în care aceasta se raportează la Republica Moldova. El a acuzat Bruxellesul că susține la Chișinău „o euro-dictatură” în locul unei reale integrări europene.

„Uniunea Europeană, așa cum s-a dorit a fi de către părinții fondatori, a trecut de la evoluție, cea care a asigurat dezvoltarea și prosperitatea UE, la o revoluție marxistă permanentă ce riscă să transforme construcția europeană într-o dictatură soft”, a declarat Filat. Potrivit acestuia, „vom fi liberi ca formă, dar niște robi ascultători ca fond”.

Referindu-se la relația dintre UE și Republica Moldova, liderul PLDM a subliniat: „Ne-am trezit din periferia lumii ruse în periferia lumii euro-atlantice, iar modul în care acționează birocrația Uniunii Europene în Republica Moldova este dovada absolută a degradării politice.”

El susține că Bruxellesul întreține un regim care „furnizează sloganuri în loc de pâine și promovarea LGBT în loc de reforme reale”: „Uniunea Europeană susține la Chișinău o euro-dictatură ce este alimentată cu bani nu pentru a aduce bunăstare, stat de drept sau liniște socială, ci pentru a întreține un regim.”

Vlad Filat a reluat și apelul său privind reunificarea cu România: „Doar împreună cu România putem fi suverani. Aș face un apel către prietenii noștri din Occident să ne înțeleagă și să sprijine acest proiect național al tuturor românilor: reunificarea celor două state românești. O Românie mai mare și puternică este în avantajul întregii Europe și al lumii euro-atlantice în general.”

Total
0
Shares
Total
0
Share