Vlad Filat: „Manualele de economie vor scrie despre această perioadă sub titlul Criza Incompetenței PAS”

Vlad Filat, președintele PLDM
Vlad Filat, președintele PLDM

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a publicat o analiză critică privind evoluția salariilor în Republica Moldova în timpul guvernării PAS, pe care o numește „Criza Incompetenței”.

„Biroul Național de Statistică a publicat datele pentru trimestrul II al acestui an. Oficial, salariul mediu pe economie a ajuns la 15,5 mii lei lunar, însă doar pe hârtie și în valoare brută. Ceea ce contează pentru cetățean – salariul net, primit în mână – abia trece de 13,2 mii lei”, a subliniat Filat.

Potrivit lui, după creșterea spectaculoasă a salariilor din 2022, în prezent se înregistrează o stagnare: „Dacă în T1/2023 salariul nominal creștea cu 20,1%, acum, în T2/2025, avem o majorare de doar 10%. O reducere la jumătate.”

Filat atenționează că „în Republica Moldova, cu o inflație încă ridicată și cu prețuri explodate de haosul energetic și fiscal creat de PAS, asta înseamnă altceva: salariile reale cresc cu doar 1,9% într-un an. Practic, stagnare”.

El mai spune că trei din cei cinci ani de guvernare PAS au însemnat scăderi ale salariilor reale: „Oamenii au lucrat mai mult, au plătit mai mult, dar au primit mai puțin”.

Referindu-se la efectele crizei energetice și ale inflației, Filat afirmă: „Șocul energetic din 2021–2023, dublat de cea mai mare inflație din Europa, a spulberat puterea de cumpărare. Ceea ce părea în 2023–2024 o ușoară revenire, astăzi se dovedește a fi doar o corecție după prăbușirea dezastruoasă din anii guvernării PAS. Normalitatea s-a evaporat, rămânând doar criza permanentă.”

El atrage atenția și asupra situației mediului de afaceri: „Oamenii de afaceri sunt sufocați. Costurile cresc fără precedent, iar posibilitatea de a majora salariile a dispărut. Micile ajustări salariale sunt devorate instantaneu de inflație. Cercul vicios se închide: muncim mai mult, plătim mai mult, dar trăim mai prost.”

În concluzie, liderul PLDM declară că „incompetența are preț. Și este cel mai scump preț plătit vreodată de cetățenii acestei țări. Manualele de economie vor scrie peste ani despre această perioadă sub un titlu scurt, dar crunt: Criza Incompetenței PAS.”

Total
0
Shares
Total
0
Share