Vladimir Bolea a declarat că primul zbor low-cost de pe aeroportul din Mărculești este preconizat pentru anul viitor

Vicepremierul în exercițiu Vladimir Bolea a declarat vineri, 24 octombrie, că primul zbor low-cost de pe aeroportul din Mărculești este preconizat pentru anul viitor, după finalizarea procesului de transmitere a bunurilor către aeroportul din Chișinău.

”Abia are loc procesul de primire, transmitere a bunurilor către aeroportul din Chișinău. Într-un an de zile se preconizează, dar sunt mai multe discuții”, a precizat Bolea.

Oficialul a mai anunțat că noua linie de tren care va lega centrul Chișinăului de Aeroportul Internațional „Eugen Doga” va fi lansată în primăvara anului 2026, aceasta fiind inclusă în Planul de Creștere Economică de 1 900 000 000 de euro, finanțat de Uniunea Europeană. Stația Revaca este în proces de reabilitare și va avea parcare și legături directe cu centrul capitalei, iar pentru transferul pasagerilor vor fi procurate autobuze.

Potrivit lui Bolea, în ultimii patru ani, Republica Moldova a atras investiții-record în infrastructură, prin modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare și dezvoltarea transporturilor. Peste 1 300 de proiecte locale au fost realizate prin programele ”Satul European” și ”Satul European Express”, în valoare totală de 5 000 000 000 de lei.

De asemenea, Aeroportul Internațional ”Eugen Doga” – Chișinău a depășit 5 milioane de pasageri în anul 2025, iar cursele feroviare internaționale Chișinău – București și Chișinău – Kiev au fost relansate.

Vicepremierul a menționat și noul Cod al Urbanismului și Construcțiilor, adoptat la finele anului 2024, care elimină principiul ”autorizației tacite” și introduce sancțiuni mai dure pentru construcțiile ilegale.

”În spatele construcțiilor ilegale stau mii de cetățeni cu soarta frântă, cu bani pierduți și cu lipsa capacității de a-și primi bunul pe care l-au cumpărat”, a conchis Vladimir Bolea.

Oficialul își încheie mandatul în Guvernul condus de Dorin Recean și a confirmat că s-ar putea regăsi în viitorul Executiv condus de Alexandru Munteanu.

Total
0
Shares
Total
0
Share