Kremlinul a anunţat marţi că preşedinţii rus Vladimir Putin şi cel chinez Xi Jinping intenţionează să aibă o întâlnire, dar nu a furnizat un calendar pentru o posibilă vizită a lui Putin la Beijing, scrie Agerpres.ro
Întrebat despre o posibilă vizită a lui Putin în China, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că deplasarea ministrului de externe Serghei Lavrov poate fi văzută drept una pregătitoare pentru „contacte viitoare la cel mai înalt nivel”.
„Într-adevăr, astfel de contacte sunt plănuite şi există o înţelegere a oportunităţii şi necesităţii lor, dat fiind nivelul înalt al relaţiilor prieteneşti între Federaţia Rusă şi China”, le-a spus Peskov jurnaliştilor.
„Dar considerăm încă prematur să specificăm orice calendar, Vă vom informa despre tot imediat ce suntem pregătiţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt la briefingul de presă cotidian.
Reuters a relatat luna trecută că Putin va efectua o vizită în China în luna mai pentru a discuta cu omologul său Xi Jinping, în ceea ce ar putea fi prima sa călătorie peste hotare a liderului de la Kremlin în noul său mandat prezidenţial.