Liderul PCRM, Vladimir Voronin, solicită Procuraturii Generale inițierea unui dosar penal pe numele democratului Dumitru Diacov, transmite Telegraph.md
Vladimir Voronin afirmă că, prin postarea sa de pe Facebook, făcută cu câteva zile în urmă, Diacov recunoaște că deputații care au părăsit fracțiunea Partidului Comunist au fost mituiți pentru a pleca.
Astfel că liderul PCRM cere inițierea unei acțiuni penale, precum și o confruntare între el și cei opt deputați.
„Luând în consideraţie mărturisirea publică a politicianului şi conducătorului de partid, solicităm respectuos iniţierea unui dosar penal privind coruperea deputaţilor, precum şi verificarea declaraţiilor Domnului Dumitru Diacov, numirea celor 8 deputaţi menţionaţi în postare, suma banilor plătiţi pentru plecarea a fiecărui dintre ei, de câtre cine şi cui s-au plătit aceşti bani, în ce monedă şi în ce condiţii”, se menționează în comunicatul PCRM.
Citește și: Renato Usatîi susține că la protestul de ieri au fost și provocatori