Prin decizia Curții Constituționale privind numirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării, șeful statului a fost umilit în cel mai josnic mod posibil, transmite impacttv.md, citat de timpul.md.
O spune fostul președinte al Republicii Moldova. Vladimir Voronin mărturisește că el nu ar fi stat nici cinci mitute în Președinție după o astfel de lovitură, așa că Igor Dodon ar fi trebuit să-și dea demisia, dacă se respectă și își respectă alegătorii.
„Acest preşedinte neconstituţional (n.r. Igor Dodon) unica decizia pe care trebuia el să o ia, după ce l-au înjosit aşa de tare, dar mai jos să-l înjoseşti decât atât nu e posibil. Să-l dai cu mutra de parchet sau de podea ce a fost acolo, nu se poate. El trebuia să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte. Dacă el se stimează pe el, dacă cât de cât stimează această instituţie statală şi acest stat, trebuia să-şi dea demisia imediat”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emsiunii „Important” de la TVC21.
Fostul şef de stat spune că el și-ar fi dat imediat demisia.
„Eu, în caracterul meu, nici cinci minute nu a-şi fi fost în Preşedinţie după aceasta. Lasă-i pe acei care au primit jurământul, lasă-i pe acei care l-au numit pe ăsta cu muci la nas ministru, lasă-i pe aceea să conducă şi să facă mai departe dacă ei sunt aşa deştepţi”, a adăugat Vladimir Voronin.
Voronin critică decizia Curții Constituționale și spune că Republica Moldova va intra în istorie cu această hotărâre.
Potrivit liderului PCRM, premier, speaker şi preşedintele ţării trebuiau să se așeze la masa de negocieri, iar în urma unui dialog să vină cu o poziție comună.