Vladimir Voronin nu-l agrează pe Năstase la șefia capitalei

Voronin l-a criticat  pe Andrei Năstase pentru faptul că s-a plans în cadrul unei emisiuni că nu-și poate aduce familia în țară.

„El nu e pur și simplu ministru, dar ministru de Interne și el nu poate asigura stabilitate și liniște pentru fiecate cetățean și se teme că nu va putea asigura securitate familiei, am mari îndoieli” a declarat liderul PCRM pentru ProTV.

Anterior, când Năstase fusese desemnat în funcția de Ministrul Afacerilor Interne din Guvernul Sandu, Voronin a mai declarat că „el(n.r. Năstase) nici la stâna de oi nu trebuie să se comporte așa. El aici a venit să mai facă un ban, ați văzut ce castele are în Germania?! Pânzari este o persoană cu caracter. Pe bărbatul acesta îl stimez foarte mult. Poliția nu trebuie implicată în această situație. Cum să facă regulă Năstase regulă în poliție, dacă el nu are capacități?”.

Amintim că la 3 noiembrie, la Chișinău, bătălia pentru funcția de primar general se va da dintre candidatul PSRM, Ion Ceban, și reprezentantul Blocului ACUM, Andrei Năstase.

În cadrul alegerilor locale generale, I tur, din 20 octombrie, socialistul Ion Ceban a obținut un scor de 40,19%, iar contracandidatul său ACUM, cu aproximativ 10% mai puțin – 31,08% de voturi.

Total
0
Shares
Total
0
Share