Vladimir Voronin va fi cap de listă al Blocului electoral PSRM-PCRM, anunță Igor Dodon

Vladimir Voronin, președintele PCRM, va fi cap de listă al blocului electoral social-comunist, a anunțat Igor Dodon, președintele PSRM, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Prime. Dodon susține că Voronin a obținut această poziție datorită experienței sale în politică, inclusiv pentru faptul că a exercitat și două mandate de șef de stat.

Liderul socialist a mai spus că mâine ar putea fi prezentată lista integrală a Blocului electoral PSRM-PCRM. Mai mult, documentul ar putea fi depus și la Comisia Electorală Centrală, pentru înregistrarea oficială în campania electorală.

Amintim că PSRM și PCRM au decis să-și unească forțele pentru alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Aceste două formațiuni spun că nu-și doresc preluarea puterii în stat de către forțele străine.

În cadrul ședinței de ieri a activului PSRM, a fost accentuat faptul că suveranitatea Republicii Moldova este în pericol, iar interesele poporului moldovenesc sunt subordonate intereselor altor țări, inclusiv planurilor de transformare a teritoriului țării noastre în câmp de manevre militare. Factorii străini, cu ajutorul instrumentelor lor politice de la Chișinău, vor să impună cetățenilor un set de pseudo-valori, anti-familie, anti-creștine, improprii națiunii noastre. De asemenea, se urmărește lichidarea identității moldovenești, inclusiv prin interzicerea limbii moldovenești. Se urmărește transformarea țării noastre într-o colonie, care să devină o sursă de forță de muncă ieftină, pământ ieftin vândut străinilor etc.

În acest context, membrii Consiliului Republican au fost unanimi în opinia privind necesitatea unificării forțelor politice patriotice capabile să învingă în alegeri și să asigure o guvernare profesionistă, responsabilă, cu experiență, în interesul cetățenilor țării și nu în folosul altor forțe străine. Astfel, au fost salutate acțiunile conducerii PSRM în vederea creării unui bloc electoral cu alte partide stataliste, în special cu PCRM.

În final, Consiliul Republican al PSRM a decis asupra necesității semnării Acordului de creare a Blocului Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor, ca împreună să învingem la alegeri și să asigurăm conducerea responsabilă a țări, să le oferim cetățenilor ordine și bunăstare.

Ca urmare, în după amiaza zilei de ieri, împreună cu președintele PCRM, Vladimir Voronin, Igor Dodon a semnat documentul oficial de creare a Blocului electoral al PSRM și PCRM.

Astăzi, Blocul electoral a fost înregistrat de CEC. Totodată, a fost înregistrată și simbolistica potențialului concurent electoral.

Total
0
Shares
Total
0
Share