Volodimir Zelenski a declarat că o întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin în capitala Rusiei este ”imposibilă”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că o întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin în capitala Rusiei este ”imposibilă” și a întors invitația de a se întâlni, în contextul tensiunilor continue dintre cele două state, informează telegraph.md, cu referire la Ukrainskaya Pravda.

”Desigur, este imposibil să mă întâlnesc cu Putin la Moscova. Este la fel ca și cum m-aș întâlni cu Putin la Kiev. Aș putea la fel de bine să-l invit la Kiev – să vină. Îl invit public, dacă îndrăznește, desigur”, a spus Zelenski într-o discuție cu jurnaliștii.

El a subliniat că Ucraina dorește un acord constructiv pentru încheierea războiului și este deschisă oricărui format de întâlnire productivă: ”Vrem să ne punem de acord asupra unei întâlniri care să fie productivă și constructivă. Vrem să discutăm problemele existente și să le rezolvăm. Dar dacă cineva nu dorește să se întâlnească, dar nu poate să o spună direct din anumite motive, atunci se fac aceste invitații la Moscova. Este clar ce se întâmplă”.

Zelenski a exclus, de asemenea, o întrevedere în Belarus, explicând că ambele state – Rusia și Belarus – sunt implicate în agresiunea împotriva Ucrainei: ”La Moscova și în Belarus acest lucru este pur și simplu imposibil și este absolut clar de ce – pentru că acestea sunt state, dintre care unul este agresorul, care a început și duce războiul împotriva noastră, ne ucide, iar celălalt stat este partenerul său în aceste acțiuni”.

Declarațiile vin la o zi după ce Kremlinul l-a criticat pe Zelenski pentru că nu a răspuns invitației de a veni la Moscova pentru discuții de pace, în timp ce Rusia a lansat un atac aerian cu rachetă balistică și 111 drone asupra Ucrainei, chiar după anunțul unui acord verbal între Vladimir Putin și Donald Trump privind suspendarea bombardamentelor timp de o săptămână.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share