Volodimir Zelenski a impus sancțiuni fostului consilier Alexei Arestovici

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat pe 1 mai 2025 un decret prin care instituie sancțiuni severe împotriva fostului său consilier, Alexei Arestovici, potrivit agenției Unian.

Măsurile prevăd blocarea activelor, interzicerea tranzacțiilor comerciale, a zborurilor și transporturilor pe teritoriul Ucrainei, precum și restricționarea transferurilor de capital. De asemenea, Arestovici va fi lipsit de toate premiile de stat și distincțiile obținute anterior. O parte dintre sancțiuni vor fi valabile pe termen nelimitat, iar altele – pentru următorii zece ani.

Alexei Arestovici a fost o figură proeminentă în primele luni ale războiului cu Rusia, dar a demisionat în ianuarie 2023, după ce a afirmat că o rachetă care a lovit un bloc din Dnipro ar fi fost deviată de apărarea aeriană ucraineană, declarație ulterior catalogată drept „o greșeală gravă”.

După plecarea din funcție, Arestovici a devenit tot mai critic la adresa autorităților de la Kiev, acuzând folosirea sancțiunilor ca instrument politic, inclusiv împotriva jurnaliștilor și oamenilor de afaceri.

Fostul consilier este vizat de două dosare penale în Ucraina și este acuzat în Rusia de incitare la terorism și răspândire de informații false. În mai 2023, autoritățile ruse l-au inclus pe lista teroriștilor și extremiștilor și l-au arestat în lipsă.

Total
0
Shares
Total
0
Share