Social

Vor petrece Revelionul după gratii: Două persoane au atacat un echipaj al Poliției de Patrulare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Două persoane au fost reţinute după ce au atacat ofiţerii de patrulare. Incidentul a avut loc în noaptea de 30 decembrie, în satul Cotovscoe din Comrat.

Potrivit departamentului de poliţie din Găgăuzia, în jurul nopţii, ofiţerii de patrulare au oprit maşina şi i-au cerut şoferului să facă testul pentru determinarea alcoolemiei.

Oamenii din maşină nu s-au conformat cerinţelor forţelor de ordine, au atacat poliţia şi au deteriorat maşina.

Agresorii s-au dovedit a fi rezidenţi ai satului Cotovscoe. Suspecţi au fost deja reţinuţi pentru 72 de ore.

În acest sens, a fost deschis un dosar penal pe elementele infracţiunii prevăzute la articolul 349 alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova „ameninţarea sau violenţa împotriva unui funcţionar sau a unei persoane care îndeplineşte o îndatorire publică”, transmite portalul de ştiri Gagauzinfo.MD.

Pentru aceasta, legislaţia prevede o amendă de la 850 la 1350 de unităţi convenţionale (de la 42.500 la 67.500 de lei), muncă neplătită în beneficiul societăţii pentru o perioadă de 180 până la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani.

loading...

Comments are closed.