Votat: Contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole de până la 0,25 hectare nu vor mai fi autentificate notarial

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat astăzi, în lectura a doua, un proiect de modificare a Codului funciar, care prevede că contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole de până la 0,25 hectare nu vor mai necesita autentificare notarială. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul PAS, Alexandr Trubca, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară.

Potrivit modificărilor, contractele de vânzare-cumpărare a acestor terenuri vor putea fi înregistrate la Cadastrul bunurilor imobile doar dacă, în prealabil, a fost înregistrat dreptul de proprietate al vânzătorului în registrul bunurilor imobile.

În cadrul aceleași inițiative, au fost aduse și alte modificări importante la Codul funciar, inclusiv introducerea unor noi categorii de terenuri, precum cele destinate transporturilor, rețelelor de comunicații electronice și exploatării miniere. De asemenea, au fost prevăzute noi moduri de folosință a terenurilor agricole, cum ar fi terenuri pentru grădini, pensiuni agroalimentare și pășuni. O altă modificare vizează menținerea garanțiilor legale pentru atribuirea cu titlu gratuit a loturilor ocupate de case individuale.

Modificările au fost susținute de 71 de deputați, iar legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share