Votat: Controlul de stat asupra securității Zonelor Economice Libere va fi consolidat

Controlul de stat asupra securității Zonelor Economice Libere (ZEL) va fi consolidat. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în cea de-a doua lectură.

Temei pentru această INIȚIATIVĂ legislativă a servit incendiul de la sfârșitul anului 2022, care s-a produs pe teritoriul Portului Internațional Liber „Giurgiulești”, iar organele de supraveghere, inclusiv Agenția de Supraveghere Tehnică, nu au putut interveni cu control inopinat imediat din cauza obstacolelor legislative.

Prin modificările propuse va fi posibilă efectuarea controalelor inopinate, în cazul în care vor exista informaţii sau indicii, susținute prin probe aflate în posesia organelor de control, despre existenţa situaţiilor de avarie, incident sau încălcare gravă a regulilor de securitate ori siguranţă care prezintă pericol iminent și imediat pentru mediu, viaţă, sănătatea și proprietatea persoanelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share