Votat în lectura a doua: CNA va primi noi atribuții și va beneficia de măsuri de stimulare pentru angajați

Un proiect de lege ce prevede îmbunătățirea cadrului normativ ce vizează activitatea Centrului Național Anticorupție (CNA) a fost votat în a doua lectură de 57 de deputați.

Documentul a fost elaborat de Centrul Național Anticorupție în contextul modificărilor legislative efectuate în alte acte normative și ținând cont de politicile naționale în domeniul anticorupție, precum și de recomandările formulate de către partenerii de dezvoltare. Printre prevederile proiectului figurează completarea atribuțiilor directorului CNA cu competența de a asigura cultivarea climatului de integritate instituțională. Totodată, sunt expuse propuneri cu scopul de a exclude motivele ambigue de încetare a mandatului de director al instituției.

De asemenea, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a înregistrat un amendament care prevede extinderea competențelor Centrului Național Anticorupție. Este vorba despre cooperarea cu partenerii externi de dezvoltare, precum și cu alte instituții și organizații, atât la nivel național, cât și internațional, atribuții de recuperare a bunurilor infracționale, de efectuare a expertizei anticorupție și de efectuare a măsurilor speciale din sfera de competență a Centrului.

Documentul mai prevede măsuri de stimulare a angajaților CNA, prin asigurarea stabilirii și achitării indemnizației unice până la data eliberării din serviciu. De asemenea, s-a propus ca ofițerii anticorupție și ai subdiviziunilor specializate, identitatea cărora constituie secret de stat și care realizează activitate specială de investigație în condiții de risc sporit de viață și sănătate, să beneficieze de înlesnirile la vechimea în muncă specială, care acordă dreptul la pensie. Proiectul mai prevede actualizarea prevederilor referitoare la categoriile de angajați ai CNA, condițiile de angajare, modalitățile de ocupare a funcțiilor de ofițer anticorupție, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu, regimul disciplinar, formarea profesională etc.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share