Zborul Paris–Chișinău, operat de compania SkyUp Malta, a decolat în jurul orei 14:20 (ora locală Paris), după o întârziere de peste 28 de ore. La bord se află 189 de pasageri, care se află în prezent în drum spre Chișinău.
Într-un comunicat emis cu câteva ore înainte de decolare, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a informat că întârzierea a fost cauzată de o defecțiune tehnică la aeronavă, iar compania a fost nevoită să identifice o aeronavă de rezervă pentru efectuarea cursei.
Ulterior, într-un update oficial, AAC a confirmat că îmbarcarea a avut loc și că pasagerii se vor întoarce acasă cu un zbor alternativ.
Conform Regulamentului european (CE) nr. 261/2004, aplicabil și în Republica Moldova, pasagerii afectați de întârzieri de peste 3 ore au dreptul la o compensație de 400 de euro per persoană, în cazul curselor cu distanță între 1.500 și 3.500 km – cum este ruta Paris–Chișinău.
Totodată, compania aeriană are obligația legală de a asigura:
• mese și băuturi în raport cu durata întârzierii;
• cazare și transport între aeroport și locul de cazare, dacă întârzierea impune rămânerea peste noapte;
• informarea corectă și completă a pasagerilor.
Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat că va verifica dacă operatorul SkyUp Malta a oferit toate aceste servicii pasagerilor afectați. În cazul în care asistența nu a fost acordată, pasagerii sunt încurajați să depună o petiție la AAC.
Instituția reamintește că respectarea drepturilor pasagerilor este o prioritate și că orice abatere din partea operatorilor va fi documentată în conformitate cu legislația în vigoare.