Zece persoane, printre care doi copii, s-au intoxicat cu medicamente; Alte trei cazuri de intoxicație aveau scopul de suicid

Zece intoxicații cu medicamente, dintre care două cazuri la copii, au fost înregistrate în ultimele trei zile. Vârstele pacienților fiind cuprinse între 1 și 82 de ani.

De la începutul săptămânii, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au parvenit 23 de solicitări pe motivul urgențelor toxice.

De asemenea, au fost înregistrate trei cazuri de intoxicație cu medicamente cu scop de suicid. Victimele au vârstele cuprinse între 24 și 51 de ani și sunt din raioanele Cahul, Fălești și Strășeni. Echipele AMU au acordat primul ajutor medical și au transportat persoanele la spital.

Totodată, pe 30 noiembrie a fost solicitat Serviciul de Urgență pentru o femeie de 72 de ani din raionul Briceni, care a suportat un șoc anafilactic, după administrarea unor medicamente. După acordarea asistenței medicale de urgență, pacienta a fost transportată la spital pentru tratament corespunzător.

În ultimele 48 de ore, 4442 de persoane cu diverse maladii au primit asistență medicală urgentă la etapa de prespital. În instituțiile spitalicești din țară au fost transportați 1549 de pacienți pentru investigații și tratament.

În ultimele 24 de ore, 12 582 persoane au traversat frontiera de stat a Moldovei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share