Externe

Zeci de căței morţi au fost descoperiți la bordul unui avion ucrainean

Pinterest LinkedIn Tumblr

Zeci de pui de câine au fost descoperiți morți la bordul unui avion aparținând companiei Ukraine International Airlines. Operatorul a anunţat demararea unei anchete interne şi suspendarea unuia dintre responsabilii companiei, scrie Agerpres, citând AFP.

„UIA a demarat propria anchetă internă pe perioada căreia şeful direcţiei de transport mărfuri va rămâne suspendat” din funcţie, a declarat grupul într-un comunicat.

Compania, principala din Ucraina, a adăugat că, de la acest incident, a suspendat transportul animalelor cu aeronavele sale Boeing-767.

Pe 13 iunie, un avion UIA a aterizat pe aeroportul Pearson din Toronto, având la bord circa 500 de buldogi francezi, foarte apreciaţi în Canada. Treizeci şi opt dintre aceştia erau morţi, iar alţii erau într-o stare de sănătate precară.

Sâmbătă, Agenţia canadiană pentru inspecţia alimentelor (ACIA) şi poliţia ucraineană au anunţat că au deschis anchete în acest caz.

„Din păcate, cauza decesului animalelor nu a fost încă stabilită”, a declarat compania ucraineană marţi.

În total, zborul transporta 559 de câini, având în medie patru luni, şi 89 de pisici care se aflau în 337 de cuşti, a detaliat UIA, „excluzând” posibilitatea unor probleme de ventilaţie în cala în care erau ţinute animalele.

„Transportul de pui de rasă pură (…) implică un anumit risc de care crescătorii şi toţi cei care trimit câini cu avionul sunt perfect conştienţi”, a adăugat compania aeriană.

La sfârşitul lunii mai, compania UIA – aflată în atenţia presei în ianuarie, când unul dintre Boeing-urile sale a fost doborât accidental de către armata iraniană în timpul decolării la Teheran – a anunţat pierderea a peste o treime din forţa de muncă din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19.

loading...

Comments are closed.