Zeci de localități au devenit mai reziliente la schimbările climatice, grație unui proiect susţinut de Suedia şi PNUD

Treizeci de localități din ţară și-au îmbunătățit serviciile publice și infrastructura socială și au devenit mai reziliente la schimbările climatice, iar 120 de femei cu activitate economică în gospodării casnice și 11 antreprenoare au dezvoltat afaceri reziliente la schimbările climatice și au creat locuri de muncă, inclusiv în mediul rural. Asta datorită proiectului „Comunități rezistente la schimbările climatice prin abilitarea femeilor”, finanțat de Suedia și implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), rezultatele căruia au fost prezentate ieri, la Leova.

Prezentă la eveniment, Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, a menționat că „prin intermediul proiectului, Cooperarea suedeză pentru reforme în Moldova și-a propus să construiască comunități incluzive, durabile și reziliente și să creeze un mediu favorabil pentru abilitarea economică, socială și educațională a femeilor. Totodată, proiectul a inclus un mecanism de promovare a bunăstării multidimensionale, prin încurajarea accesului la resurse și oportunități, în special pentru femei. Ne bucurăm că acest proiect a utilizat instrumente și practici reziliente la schimbările climatice și ecologice pentru a adapta comunitățile rurale la efectele schimbărilor climatice”.

Proiectul „Comunități rezistente la schimbările climatice prin abilitarea femeilor” a fost implementat pe parcursul a patru ani în 30 de localități-țintă din raioanele Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, regiunea transnistreană și raionul Dubăsari, aflat în zona de securitate.

„Parteneriatul cu autoritățile publice locale, societatea civilă și femeile care s-au implicat în această inițiativă a fost cheia succesului în implementarea proiectului. Pe lângă sprijinul financiar nerambursabil, beneficiarele proiectului au avut parte de mentorat pentru a-și spori reziliența și a promova practici ecologice, ceea ce le-a permis nu doar să aplice soluții durabile, ci și să devină mai încrezătoare atunci când abordează provocările de mediu. Bunele practici vor fi preluate și replicate în cât mai multe comunități locale, astfel încât să abilităm în special femeile din mediul rural”, afirmă Valeria Ieșeanu, reprezentant PNUD Moldova.

Potrivit statisticii, femeile din mediul rural sunt de patru ori mai predispuse la sărăcie, sunt subreprezentate în procesul de luare a deciziilor și sunt mai vulnerabile la schimbările climatice. Din acest motiv, proiectul a contribuit la sporirea accesului femeilor la activități alternative de generare a veniturilor prin oferirea de granturi și mentorat.

Beneficiarele au utilizat asistența financiară nerambursabilă pentru construirea de sere și instalarea sistemelor de irigare prin picurare pentru cultivarea legumelor, pomușoarelor sau plantelor medicinale, implementarea sistemelor de energie regenerabilă pentru prelucrarea legumelor, dezvoltarea unor pensiuni agroturistice, modernizarea afacerilor apicole și extinderea plantațiilor melifere, managementul gunoiului de grajd etc.

Cu ajutorul proiectului, 30 de comunități au obținut granturi în valoare de până la 20 mii de dolari fiecare pentru sporirea rezilienței, Ca rezultat, peste 263 mii de persoane din aceste localități beneficiază de servicii publice și infrastructură socială îmbunătățite, cum ar fi sistem modern de management al deșeurilor, teritorii reabilitate prin împădurire și amenajare, râuri cu albii curățate și teritorii adiacente amenajate. Unele localități au obținut acces la sisteme energetice alternative, inclusiv în instituții publice.

Total
0
Shares
Total
0
Share