22 de ani închisoare pentru patru capete de acuzare

Un locuitor al orașului Vulcănești a fost condamnat la 22 de ani de închisoare și obligat să achite în folosul succesorului părții vătămate un prejudiciu moral și material de 50 mii lei. În plus, el va achita în contul statului și cheltuieli judiciare, în sumă de 24 mii lei, relatează Telegraph.md

Verdictul a fost dictat după ce Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Vulcănești i-a demonstrat vina pentru patru capete de acuzare, inclusiv: răpirea unei persoane, omor intenționat, trecerea ilegală a frontierei de stat și huliganism agravat.

Potrivit materialelor cauzei penale, totul s-a întâmplat în aprilie 2015, într-o locuință din orașul Vulcănești, când inculpatul, împreună cu alți 4 complici, au bătut crunt, cu un lanț și o rangă metalică, un bărbat, cu care au consumat împreună alcool. În continuare, agresorii au urcat victima în portbagajul unei mașini și s-au deplasat în afara orașului, unde și-au continuat acțiunile criminale: l-au lovit cu o deosebită cruzime și l-au incendiat, chiar dacă mai dădea semne de viață. Potrivit probatoriului, aceștia și-au continuat cheful până cadavrul a ars complet, iar a doua zi, au adunat rămășițele carbonizate și le-au aruncat într-o fântână pe un câmp.

Imediat după crimă, inculpatul a părăsit teritoriul țării, fiind anunțat în căutare internațională. În vara anului trecut el a fost reținut în Ucraina și extrădat în Republica Moldova pentru a fi tras la răspundere penală. La finele anului, procurorii l-au deferit justiției, acesta aflându-și de curând pedeapsa. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

De notat că, ceilalți patru complici au fost reținuți și deferiți justiției imediat după crimă, fiind condamnați atunci la 22, 23 și 24 ani închisoare, cel de-al patrulea primind detențiune pe viață.

Citește și: Grup de escroci imobiliari, anchetați de PCCOCS

Total
0
Shares
 
Total
0
Share